Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de
amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în
această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură
otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi
nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri. Izbăveşte-mă,
Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi
urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă.
Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai
răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta
pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de
iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot
opri.
Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este
cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate
acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi
limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de
necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog
pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd
eu acum. Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi
rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să
cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de
fiecare zi a crucii. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu