Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

marți, 8 august 2017

Scrisori din exil - Sfîntul Ioan Hrisostom


„De aceea îţi şi scriu şi-ţi spun ceea ce doreşti să auzi. Ce anume? Sunt sănătos, am sfârşit călă­toria cu bine; mă bucur de linişte şi n-am nici o grijă; toţi mă înconjoară cu multe bunăvoinţă; lucrul acesta mă mân­gâie nespus. Aici nimeni nu mă mai prigoneşte, nici nu mă supără. De ce să te minunezi că am tihnă în oraş, când am avut şi în timpul călătoriei? Scrie-mi şi tu cum o duci, pen­tru ca aşa cum eu te-am bucurat cu aceste veşti, tot aşa şi tu să mă umpli de bucurie dându-mi ştiri despre sănătatea ba. Ştii câte bucurie au cei ce iubesc din inimă când pri­mesc veşti bune de la cei pe care îi iubesc…
…Valurile care se izbesc de stânci nu pot nicidecum să le clintească, ci ele însele dispar, risipindu-se din pricina marii lor furii. Aceasta o puteţi vedea şi cu voi acum, şi cu cei care vă prigonesc zadarnic. Vouă vă aduce aceasta mai multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, iar înaintea oamenilor mai multă slavă, iar acelora, pedeapsă, ruşine şi ocară. Pentru că aşa este virtutea, şi aşa este păcatul. Virtutea înfloreşte cu cât i se duce mai mult război, păcatul, dimpotrivă, când i se duce război, atunci slăbeşte, şi cu aceasta piere. Aşa­dar, pentru că cele întâmplate vă sunt prilej de mare mân­gâiere, bucuraţi-vă, veseliţi-vă, întăriţi-vă. Cunoaşteţi răsplă­ţile ce vă aşteaptă pentru că aţi intrat în lupta aceasta plină de bărbăţie, cunoaşteţi bunătăţile ce vă aşteaptă pentru că aţi îndurat cu răbdare şi mulţumire cele întâmplate. Sunt bunătăţi pe care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit şi nici la inima omului nu s-au suit. Suferinţele trec, se duc cu viaţa de aici, pe când răsplăţile rămân ne­muritoare. Dar înainte de răsplăţile acelea, culegeţi şi aici, pe pământ, multă bucurie, că sunteţi hrănite de nădejdea conştiinţei voastre bune şi de aşteptarea acelor cununi.
Ştiu bine că-ţi plac tare scrisorile mele şi că le iubeşti peste măsură. Gândesc că asta-i pricina pentru care mă ţii des de rău că nu-ţi trimit mai multe scrisori. Dar chiar de ţi-aş trimite în fiecare zi câte o scrisoare, n-aş putea să-ţi poto­lesc dorinţa, pentru că doreşti mult scrisorile mele. Dum­nezeu să-ţi răsplătească dragostea mare ce-mi arăţi şi în veacul de acum, şi în cel ce va să fie. Am să contenesc a-ţi scrie ori de câte ori mi se iveşte prilejul; îmi aduc mie însumi nespusă bucurie când fac lucrul acesta, când gră­iesc des prin scrisori sufletului tău. Dragostea pe care mi-ai sădit-o de la început în suflet o păstrez necontenit în floare. Mu se va veşteji, chiar de-aş fi mai multă vreme departe de tine. Te port în minte pretutindeni, uimit de voinţa-ţi neclin­tită şi de marele tău curaj. Scrie-mi şi tu des, dându-mi veşti bune despre sănătatea ta şi a întregii tale case, ca să am şi de aici multă mângâiere…
…Am ajuns sănătos – căci încep scrisoarea de acolo de unde doreşti şi tu să-i auzi începutul – şi am găsit aici un loc lipsit de tulburări, depărtat de afaceri lu­meşti, plin de multă linişte, fără oameni care să mă supere şi să mă prigonească. Şi ce e de mirare că trăiesc fără teamă şi fără griji în oraşul acesta spre care duce cel mai sălbatic drum, un drum primejdios, de care trebuie mereu să te fe­reşti? Ce e de mirare că am mai multă siguranţă în el decât în oraşele guvernate de nişte legi bune? Dă-mi dar răsplata acestor veşti bune scriindu-mi des şi tu despre sănătatea ba. Trăind aici în linişte deplină, trec necontenit pe dinain­tea minţii mele nobleţea sufletului tău, libertatea cugetului tău, ura faţă de cei răi şi îndrăznirea ta, într-un cuvânt, toată livada virtuţilor bale, şi mă bucur cu amintirea lor. Oriunde m-aş duce, te port în minte pretutindeni şi ard nes­pus de dorul bău. De aceea şi doresc să te văd venind aici. Dar pentru că asta-i greu, aleg a doua cale, îmi caut mân­gâierea pe care mi-o dau scrisorile, nespus de mare mân­gâiere îmi vei aduce de voi primi scrisori dese, care să-mi dea veşti bune despre sănătatea ba.

Gândeşte-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ţine lumea a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem curajul în încercări. Adu-ţi aminte de patimile Mân­tuitorului! Câte ocări n-a suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alţii că are în El pe diavolul, că e mincinos şi profet mincinos. Spuneau: „Iată om mâncător şi băutor de vin”; „Cu domnul dracilor îi scoate pe draci”. Ce ai de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie şi când L-au scui­pat în faţă? Ce ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se închinau Lui în bătaie de joc, când îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis când îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oţet şi fiere, când L-au lovit cu trestie peste cap, când îl barau câinii aceia setoşi de sânge? Ce ai de zis când era dus gol la patimi, când toţi ucenicii L-au părăsit, când unul L-a vândut, altul L-a tăgă­duit, iar ceilalţi au luat-o la fugă, şi numai El stătea gol în mijlocul mulţimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toţi. Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu L-au coborât de pe cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ţi aminte că nu I s-a făcut slujbă de înmormântare şi că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii L-au furat, că n-a înviat. Adu-ţi aminte că şi apostolii au fost izgoniţi pretutin­deni, că stăteau ascunşi şi nu puteau să se arate în oraşe. Adu-ti aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul iar Pavel, de o vânzătoare de purpură, că nu aveau în­credere în cei bogaţi. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot aşa şi acum, nu te întrista!...”