Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

marți, 30 august 2011

Hirotonia întru ieromonah a părintelui Hrisostom Filipescu, egumenul Schitului "Sf.Maria Magdalena"Ţibucani


Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi
Mănăstirea Secu, 29 August 2011






























Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din 2 septembrie 2011
Mănăstirea Secu










luni, 22 august 2011

Monahul Damian Ţăru – părintele înfrânării


Mulţi ani am căutat peste tot un povăţuitor duhovnicesc, un duhovnic care să-mi fie balsam pentru suflet. Nu am găsit ușor… E ca atunci când îți cauți cel mai bun medic specialist pentru a te vindeca de o boală, de o neputință şi baţi pe la multe cabinete, faci analize şi diferite investigaţii medicale şi aşa mai departe. Am păstrat smerita cugetare și am primit cu smerenie ceea ce mi-a scos Domnul pe Cale la începuturile vieţuirii mele monahale. Ca „supliment” la setea mea duhovnicească am început să citesc Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi într-un mod mai serios, să mă apropii mai mult de părinţii contemporani ca Sf. Siluan Athonitul, Gheron Iosif, Paisie Aghirotul, Rafail Noica şi alţii. Aici, din mila lui Dumnezeu, am găsit ceea ce căutam… Aceleaşi frământări a avut cu ceva decenii în urmă şi un suflet iubit de mulţi monahi, monahul Damian Ţâru. Acest vas ales a lui Dumnezeu şi-a mângâiat toată viaţa cu lecturi duhovniceşti de unde a cules ceea ce nu găsea încă pe Cale.

Monahul Damian Ţâru s-a născut la Târgu Ocna în judeţul Bacău, într-o familie de ţărani credincioşi, primind numele de Dumitru. După terminarea şcolii primare este dat ucenic la un atelier de tâmplărie din localitate. Însă în sufletul său ardea dorinţa de a sluji lui Hristos. De multe ori se furişa din casa părintească şi se ducea la biserica satului. Acolo se încuia singur şi petrecea toată noaptea, rugându-se şi citind sfintele cărţi la lumânare, iar când se lumina de ziuă se întorcea acasă.
În anul 1915 se retrage la Mănăstirea Frăsinei unde petrece vreme de zece ani, apoi merge la Mănăstirea Turnu, unde vieţuieşte patru ani. În anul 1930 se reîntoarce în Moldova şi se stabileşte la Schitul Ţibucani din judeţul Neamţ, schit ce aparţine de Mănăstirea Secu. Din rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1935, depune voturile monahale, fiind călugărit cu numele de Damian. Este rânduit cu ascultarea la tâmplărie. Deşi era foarte priceput, totuşi nu primea niciodată cuvinte de laudă, ci se întrista dacă îl lăuda cineva, iar când era mustrat atunci mulţumea lui Dumnezeu şi se însenina la faţă. Monahul Damian  lucra în atelier peste zece ore pe zi, fără întrerupere, încât toţi se minunau de purtarea lui. I se aducea de mâncare la atelier şi de cele mai multe ori uita să mai mănânce. Iar când totuşi trupul îşi mai cerea drepturile, părintele mânca numai în picioare şi foarte puţin. Tot timpul tăcea, lucra şi zicea rugăciunea lui Iisus. „Nu lăsa rugăciunea, frate ! Avem nevoie de rugăciune ca de aer. Nimeni nu poate trăi fără ea”, răsunau cuvintele bătrânului pentru cei ce erau încercaţi cu ispite de la trup, de la lume şi de la diavol.

După o perioadă, adică în anul 1940 se retrage la Mănăstirea Secu, unde va rămâne până la moarte, cultivând ascultarea, rugăciunea şi smerenia. Iubea foarte mult liniştea şi simplitatea. De multe ori ar fi dorit să se retragă la pustie, însă a preferat să rămână în viaţa de obşte de la Secu. Şi-a mângâiat viaţa cu Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Adeseori îi îndemna pe călugări să nu se rezume numai la Ceaslov şi la Psaltire, ci să cerceteze şi Sfinţii Părinţi ca să înveţe cum să se nevoiască pentru mântuirea lor. De multe ori se adâncea chiar dânsul în lecturi duhovniceşti uitând să mai ofere odihnă şi hrană trupului. La loc de mare cinste în inima lui era  cartea numită Patericul, pe care o socotea „medicament pentru sufletul călugărului”.
Părintele Damian era foarte înfrânat şi stăpân pe sine, fiind înzestrat cu multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu. Slab şi firav la trup, inimosul bătrân, căci la toţi lucra câte ceva la atelierul de tâmplărie, niciodată nerefuzând pe nimeni, petrecea tot timpul cu ochii în jos şi se ascundea sub veşmântul smereniei, a simplităţii şi de privirile curioase ale oamenilor. Întotdeauna îi îndemna pe călugări să se roage lui Dumnezeu ziua şi noaptea, aşa cum au făgăduit în faţa Sfântului Altar, căci altfel diavolul îi va abate de la calea cea bună şi-i va îndemna să-şi înmulţească averile, grijile şi lucrul ca să-i depărteze de Dumnezeu. Altădată le spnea la fraţi să nu fugă de ispite, căci „dacă fugi de ispite, fugi de mântuire”. „Să ne gândim în vremea ispitelor că necazul răbdarea lucrează. Să ne rugăm mai mult şi trece ispita, căci toate sunt trimise spre mântuirea noastră”.
În vieţuirea Monahului Damian am regăsit cuvântul lui Teognost din Filocalia IV care spune că “dacă vrei să fii cunoscut de Dumnezeu, trebuie să te faci necunoscut de oameni, pe cât e cu putinţă.”
Bătrânul Damian nu suporta să audă pe cineva cârtind sau osândind pe aproapele. Dacă venea un frate la el şi începea a cârti şi a osândi, bătrânul lăsa capul în jos, se oprea din lucru şi ofta. Atunci fratele, văzând aceasta, se ruşina de cuvintele sale şi îşi cerea iertare.prin purtarea sa ceilalţi învăţau că cel ce urăşte pe aproapele său se află despărţit de Dumnezeu.
La 20 ianuarie 1964, cu trupul ostenit de nevoinţă, se mută din viaţa aceasta, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Secu. Călătoria în lumea aceasta i-a fost modestă, purtarea smerită, cuvântul simplu iar rugăciunea nestinsă.

Sufletul meu nu a cunoscut pe acest părinte, decât cu o lumânare şi o rugăciune taincă la mormânt în clipele fierbinţi ale vieţii acesteia. Mângâierea a venit aducând cu ea multe daruri. Nu aş fi reuşit să conturez nici aceste smerite rânduri dacă nu aş fi avut mărturiile Părintelui Ioanichie Bălan, cuvinte cuprinse în Patericul Mănăstirilor Nemţene şi mai ales cuvintele Părintelui Justin Pârvu care îl socoteşte „un vas ales de Dumnezeu”.  Lui se datorează zâmbetul senin pe care sunt sigur că Părintele Damian îl oferă, căci se află la un loc cu părinţii ce au vieţuit în Mănăstirea Secu. Şi nu pot încheia decât tot cu cuvintelle smeritului Monah Damian care aştepta moartea cu multă bucurie şi pace sfântă. „Ce mare dar este moartea ! Şi ce pedeapsă ar fi pentru om dacă n-ar muri. Pământul ar deveni o temniţă pentru el…”

Părintele Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului "Sf. Maria Magdalena" Ţibucani

 *Materialul se găsește și în volumul "Chipuri smerite din Mănăstirea Secu", evocate de Ierod. Hrisostom Filipescu, Editura Doxologia, Iaşi 2009.

joi, 18 august 2011

Lykourgos Angelopoulos, un glas aidoma îngerilor


În vara anului 2009, timp de câteva săptămâni, din darul și rânduiala lui Dumnezeu, am urmat un  curs de neo-greacă la Facultatea de Filosofie din Atena, din cadrul Universității Kapodistrian. În acele zile de plăcută amintire, în care cu nevrednicie am urmat pașii Sfântului Vasile cel Mare și ai Sfântului Grigorie de Nazianz, cunoscând doar două drumuri, al școlii și al Bisericii, mi-am hrănit mintea și sufletul atât cât timpul mi-a permis, cu diferite obiective religioase, culturale și istorice, ce au devenit pentru mine adevărate clipe de sărbătoare...
La invitația unor masteranzi români, într-una din duminici, am avut bucuria sfântă ca să asist la o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie oficiată în biserica „Sfânta Irina”, din celebrul cartier Monastiraki. Aici, din 1982, un protopsalt pogorât parcă din cer, vine ca un înger al Domnului şi se coboară la vreme în scăldătoarea acestei lumi şi „tulbură apa”. Cine îl ascultă se poate asemăna cu cel care a intrat întâi după tulburarea apei şi s-a făcut sănătos „de orice boală era ţinut” (Ioan 5, 4). Nimic nou şi deosebit, la prima vedere, ţinând cont de faptul că grecii sunt renumiţi în lumea creştină pentru talentul şi calităţile lor vocale în interpretarea muzicii psaltice. Cu ce poate să mă impresioneze mai mult decât ceilalţi, îmi spuneam în sine. În Europa sunt multe culturi, multe voci, multe talente.
Însă, când am păşit în biserică, am crezut iniţial că sunt la un concert de muzică psaltică, datorită bunei rânduieli şi cuminţeniei ce înveşmânta locaşul, prin duhul aparte de rugăciune ce se dispersa ca mirosul de tămâie, și prin numărul mare de credincioşi ce stăteau nemişcaţi, cu inima rezemată într-o stare de dulce contemplare. Toţi veniseră să asculte privighetoarea Atenei ce glăsuia aidoma îngerilor, cântări aduse parcă din altă lume spre mângâierea celor prezenţi.
Spaţiul, timpul, suflul angelic şi cristalin, aduceau un aer de parfum bizantin proaspăt şi fin, ce topea şi transforma în acelaşi timp orice inimă împietrită. Chipuri luminoase, obraji umezi,  suflete tot mai uşoare ...

Dirijorul corului, Lykourgos Angelopoulos, profesor la Conservatorul de Stat din Atena, un gigant al studierii şi interpretării muzicii bizantine, era cel care ne ridica inimile la înălţimile Ierusalimului Ceresc.
După slujbă, am avut onoarea şi binecuvântarea de a cunoaşte, la o ceşcuţă de cafea şi o bucățică de rahat grecesc, potrivit ritualului ospitalier elen, în persoana renumitului protopsalt Lykourgos Angelopoulos, un creştin autentic și un profesor de vocaţie. Am descoperit un suflet cald, ales de Domnul pentru a cânta la Tronul Îndurărilor încă din această lume efemeră, lăsat pentru noi providenţial ca o pregustare din Veşnicie.
Lykourgos Angelopoulos, o pasăre unică și măiastră a Bizanțului de altădată, s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. Dacă ar fi să prezentăm toate titlurile academice și realizările acestei lire a muzicii psaltice, ar trebui dedicate numeroase file și tot nu ar cuprinde îndeajuns nemărginita sa activitate. Voi spune totuși că a studiat dreptul şi muzica bizantină la Universitatea din Atena și că a fondat şi dirijat importante coruri de răsunet în Grecia și străinătate, în calitate de profesor de muzică la Conservatorul de Stat din Atena și Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Toate acestea nu l-au înălţat, ci l-au responsabilizat tot mai mult, an de an, lună de lună.

Cineva spunea că cei ce au talantul dăruit de Dumnezeu de a cânta şi a înfrumuseţa în mod armonios şi desăvârşit slujbele Bisericii, sunt de multe ori vânaţi de părerea de sine. Într-o ţară modernă precum Grecia, am văzut la acea slujbă nu numai un protopsalt ce stăpânea la un nivel monahal smerita cugetare, ci şi o lecţie a faptului că noi suntem cu adevărat unelte prin care vine şi lucrează Dumnezeu. Am găsit un om pe care îl cunoșteam doar din înregistrări audio și video, din imagini, din reviste şi studii de teologie, om cu alese calităţi sufleteşti, aparent mic la trup dar mare la Duh. Simplu, cald, bun şi primitor cum rar ai ocazia să întâlneşti, astfel încât nu ai cum să nu îndrăgeşti un astfel de om. E drept că prezenţa dânsului, prin numele pe care Domnul i l-a făcut cunoscut, impune respect, însă e plăcut. E un respect şi o stimă care te odihneşte, care vine dintr-un firesc al lucrurilor. Cu toate aceste gânduri, cu acest „bagaj de informaţii”, când privirile se intersectează descoperi ochii ca de porumbel ai unui om firesc, onest, natural şi blând. Virtutea smereniei nu o pierde niciodată din desagă pe drumul vieţii, la orice oră şi zi l-ai întâlni.
Pentru că este un om al vocaţiei, al pasiunii, şi mai ales faptul că pune suflet în tot ceea ce face, lucruri ce se văd şi se simt, Lykourgos Angelopoulos a fost onorat în decursul vieţii cu nenumărate titluri, în semn de preţuire. În 1994, Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, i-a acordat titlul de Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol. A fost distins cu titluri şi de către vrednicul de pomenire Diodoros, Patriarh al Ierusalimului, de către Biserica Ortodoxă din Finlanda, precum și de către alți înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Elene. De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia şi-a exprimat gratitudinea faţă de domnia sa, decorându-l în anul 2006 cu Ordinul Sfântului Apostol Pavel, în timp ce Preşedintele Republicii Elene, Excelenţa Sa, Konstantinos Stephanopoulos, i-a acordat onorabila distincţie a "Crucii de Argint" a Ordinului "Phoenix" în anul 2004.
Cel mai important cor înfiinţat de Lykourgos Angelopoulos este Corul Bizantin Grec, cunoscut peste hotare prin concertele ce le-a susţinut în peste 31 de ţări din întreaga lume, şi prin CD-urile si casetele înregistrate, bucurându-se de un real succes şi făcând cunoscută vocea Ortodoxiei în diferite spaţii, la un grad superlativ.  

L-am mai văzut discret pe maestrul psaltichiei şi la Masterclass-ul de cânt bizantin, eveniment premieră naţională la Iaşi, ajuns anul acesta la a III-a ediție, ce a fost organizat de către renumitul dirijor Adrian Sârbu. Tânărul ambasador al muzicii psaltice bizantine româneşti prin formaţia de muzică psaltică Byzantion, desfăşoară sub binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, o valoroasă operă de misiune în ţară şi în străinătate.
Numele ilustrului protopsalt a rămas însemnat şi în nenumărate articole de muzică de tradiţie bizantină publicate în Grecia şi în străinătate,  precum şi în papirusurile îngerilor, de unde va străluci elegant şi graţios pentru veşnicie.
Pe Lykourgos Angelopoulos, l-am lăsat cântând în Atena, repetând încă de acum dirijarea heruvimilor şi serafimilor din cer... 

Părintele Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului "Sf. Maria Magdalena" Ţibucani

luni, 8 august 2011

Smerită însemnare

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena


Consiliul duhovnicesc al Mănăstirii Secu a purces zilele trecute la alegerea noului egumen al Schitului „Sfanta Maria Magdalena” din comuna Țibucani, județul Neamț, pendinte de Mănăstirea Secu, post ce s-a eliberat prin transferul P.C. Protos. Arsenie Rus ca duhovnic la Mănăstirea Agafton din județul Botoșani.
Din darul şi mila lui Dumnezeu, soborul consiliului a ales pe Ierodiaconul Hrisostom Filipescu ca nou egumen al Schitului „Sfanta Maria Magdalena”, urmând a fi hirotonit ieromonah pe 29 august 2011 la hramul istoric al Mănăstirii Secu: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
Până la acel moment cele Șapte Laude se vor ține zilnic de către viețuitorii din schit iar în duminici și sărbători va veni un ieromonah de la Mănăstirea Secu pentru a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Doamne binecuvintează pe cei ce Te iubesc şi doresc cu toată inima lor
să împlinească toate poruncile Tale !