Un om este nefericit pentru că nu ştie că este fericit,
acesta este singurul motiv. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit. În
viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite.
Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între lumină şi întuneric, între
prezent şi viitor, între somn şi înviere. Taina existenţei umane nu constă în a
trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Totul începe cu o joacă şi se sfârşeşte
cu un scop. Există o armonie cosmică de forme şi mărimi. Pentru noi pare haos, dar
văzut de deasupra, ca Dumnezeu, totul se potriveşte. Minunile
sunt teofanii. Ne întâlnim zilnic cu Dumnezeu şi, cu toate acestea, încă Îi mai
cerem explicaţii. Minune este şi felul cum ne purtăm unii cu altul,
întrecându-ne în a ne ajuta, a ne vorbi delicat, a ne face viaţa cât mai
plăcută unul altuia.
Femei abuzate fizic sau emoţional de soţi alcoolici sau cu
răni nevindecate. Mame sau taţi absenţi din viaţa pruncilor. Tinere violate de
fraţi, taţi vitregi, unchi, bunici, vecini, străini. Copiii cu copiii. Copiii
goi şi flămânzi, doriţi sau nu. Vânătăi pe corp sau în suflet. Inimi
împietrite, val pe minte. Bătrâni uitaţi prin bordeiele satelor, prin recii
pereţi ai odăii din apartamentele cutii de chibrituri sau aziluri. Oameni răniţi
sufleteşte, dar închişi ca vitele şi legaţi în secţii de specialitate şi
tranchilizaţi, pentru că nu au avut cui şi când să-şi aşeze sufletul pe cearşaf.
Atunci când te afli printre „nebuni”, devii şi tu un „nebun”, ba mai mult,
găseşti că „nebunia” asta are puţin farmec. Şi câţi au sărit gardul! Dependențe
de medicamente. Industrii farmaceutice tot mai prospere ce au nevoie de oameni
„bolnavi”. Iertări nedăruite. Bolnavi la oncologie ce urlă de durere ţipând cât
mai tare pentru viaţă. Leucemie, diabet, HIV, malformaţii, handicapuri, etc,
etc. Ochi care nu se mai văd. Mâini care nu se mai ating. Buze care nu se mai
sărută. Îmbrăţişări care nu mai au pereche. Mame fără copii, nu mai au lacrimi,
nu le mai ajung, să-şi plângă îngerii ce au zburat mai repede spre cer. Trupuri
mutilate sau nu de viaţa cetăţii, închise în închisori pentru că undeva, cândva,
cineva a împărţit dreptatea altfel. Sinucideri şi crime trupeşti sau
sufleteşti. Abuzuri. Învinuiri. Răstigniri. Jertfe. Înecăm dureri, furii, emoţii.
Întrebări fără răspuns. Răspunsuri fără întrebări. În piatră nu există
suferinţă, dar în frica de piatră suferinţa există…
Îţi aud tăcerile surde sau tăioase. Îţi cunosc privirile
pierdute sau apăsate. Îţi simt durerile trăite. Îţi ştiu plânsul neplâns,
obrazul ud, lacrima neştearsă. Omul lipsă, prezenţa absentă, mâna neatinsă.
Pereţi albi. Îmbrăţişări în aer. Milă. Durerea ta este durerea mea. Bucuria ta
este bucuria mea. Tăcerea ta este tăcerea mea. Tu eşti oglinda mea. În amândoi
se odihneşte chipul lui Dumnezeu.
Zi cu soare. Scopul principal al unui teolog nu este numai
să cunoască multe despre Dumnezeu, ci să-l avem pe Dumnezeu în noi. De ce ni s-a
vorbit atât de mult despre pedeapsa divină şi atât de puţin despre capacitatea
lui Dumnezeu de a înţelege totul şi de a ierta totul, oricui, oricând, oriunde,
orice?! Credeţi într-un Dumnezeu al iubirii sau într-unul al răzbunării? Noul
Testament, Porunca Iubirii! Suflete, nu eşti singur! Orice ai fi făcut, orice ai
fi simţit, orice ai fi gândit, Dumnezeu te preţuieşte, te iartă boiereşte şi
niciodată nu îţi va reproşa nimic! Aşează-te sub un epitrahil cald… Doamne se
comportă cu tine ca şi cum nici nu ai fi plecat vreodată din braţele Lui.
Răspunde la invitaţia Lui. Ia de acolo un gram de fericire. Te cheamă. Te aşteaptă.
Te iubeşte. Vrea să îți găsești liniștea. Nu ai nevoie de arme ca să te aperi
de tine sau de cei din jur. Spală inima şi mintea în rugăciune şi spovedanie.
Ia leacul pentru suflet, Împărtăşania, Trupul şi Sângele lui Hristos, care este
medicament şi nu premiu pentru clasa I-a cu coroniţă pentru drepţi sau sfinţişori.
Vrednic, nevrednic… Dacă nu ar fi iubirea dumnezeiască, ne-am condamna unii pe
alţii şi nu ar mai ajunge nimeni în Rai. Lasă pe Dumnezeu să repare, să
vindece, să lucreze ceea ce omul nu poate face. Duioşie inexplicabilă în suflet
şi o nevoie imperioasă de a plânge. Pace interioară într-o dulceaţă spirituală.
Iradiind invizibil prin toţi porii fiinţei tale te va învăţa bucuria de a ierta
şi a fi iertat. În inimile noastre curge acelaşi sânge. Sângele lui Hristos. Te
vizitează harul… Stăruieşte! Puterea nu se dă decât aceluia care îndrăzneşte să
se aplece s-o ridice.
Sunt aici să pansez răni, să mângâi, să iert, să iubesc şi
să binecuvintez. Dragostea învinge! Suflete, nu te pierde, crede în iubire! Nu
îţi frânge inima! Dacă
în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti,
Dumnezeu te va primi la Sine... Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul…
A te ruga pentru cineva înseamnă a-i îmbrăca sufletul cu carnea ta, a-i încălzi
inima cu suflarea ta, a-i hrăni fiinţa cu viaţa ta, a-l vizita în temniţa sa
lăuntrică, a-l găzdui peste noapte în inima ta... A te ruga pentru cineva
înseamnă a-i oferi lui Dumnezeu trupul cu care să-l poată iubi.... Învăţăm cum
se cuvine să moară eul nostru, spre a renaşte în a celuilalt. Nu e de ajuns să
te rogi pentru celălalt, bine este să devii celălalt. Dragostea care nu creşte
zi de zi este o patimă netrebnică.
Doamne, alină suferinţele lumii acesteia! Doamne, iartă şi
odihneşte pe toţi cei ce au adormit prin păduri, prin peşteri, prin pustietăţi,
prin grote, prin crăpăturile pământului! Pe toţi cei care au adormit în morţi
năprasnice, în nesuferite prigoniri şi chinuri, în accidente, Doamne, iartă-i!
Pe toţi cei care sunt prin cimitirele satelor şi a oraşelor de pretutindeni şi
nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei, pe toţi cei care au adormit de la
începutul lumii până astăzi, Doamne, odihneşte-i cu drepţii! Doamne, miluieşte
pe toţi cei ce sunt bolnavi prin aziluri, prin spitale şi pe la casele lor şi
nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce
sunt în suferinţe, în dureri, în necazuri, în ispite, în încercări! Doamne,
miluieşte pe toţi cei ce sunt închişi pe nedrept! Doamne, miluieşte pe elevi,
pe studenţi, pe profesori! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în călătorie,
pe uscat, pe ape şi prin aer! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în păcate
grele şi sunt depărtaţi de Tine, nu au cunoscut, încă, Iubirea Ta. Doamne,
miluieşte-i pe toţi cei ce nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne,
miluieşte pe toţi cei ce ne urăsc pe noi şi pe toţi cei ce ne iubesc pe noi!...
Rugăciunea este şi ca un sandwich, amestecat cu lacrimi sau
nu. Pâine (mulţumire), chiflă (cerere), pâine
(mulţumire). Împachetăm totul în recunoştinţă şi gânduri bune. Mulţumesc,
Doamne pentru toate pe care le ştiu şi pe care nu le ştiu! Rămâi peste noapte
în casa sufletului meu şi acoperă-mă cu o aripă de înger, moale, caldă,
albă!...
Înșelăciunea să nu ne amăgească sufletul. M-ai lovit peste
obrazul stâng, nu-i nimic. L-am întors şi pe dreptul, ba mai mult, ţi-am oferit
chiar o compresă pentru a o pune pe mâna cu care m-ai lovit....Nu poţi greşi tu
cât pot ierta, nu pentru că te iert eu, ci Dumnezeu este Cel care iartă şi
vindecă! Până în ultima secundă din ultima clipă. Puiule de om, nu uita să
visezi cu zâmbetul curat! Nu uita să îţi laşi inima să cânte acel cântec pe
care îl auzi doar tu şi Doamne. Porţi paradisul în tine…
Când ai făcut ultima data o bucurie cuiva?! Ce citat să pun
în încheiere?! Încape durerea sau bucuria ta acolo?! Cum crezi că aş putea, sau
ai putea, să împăcăm toţi oamenii? Nici Hristos nu a reuşit, nici un om nu va
reuşi. Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile îşi vorbesc altfel, dincolo
de cuvinte… În tăcerea de după rugăciune…
Sfinte Ierarhe Nicolae, picură puțintică iubire și în
ghetuțele inimilor noastre!
ierom. Hrisostom Filipescu
"Nu e de ajuns să te rogi pentru celălalt, bine este să devii celălalt."Daruieste-ne Doamne iubire sfanta ca sa implinim acest cuvant,caci omeneste nu este cu putinta, ci numai prin harul Tau...Va multumim pentru frumoasele ganduri!Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta ! Picaturi de bucurie ,de mangaiere si de speranta ! Va multumim ,Parinte !
RăspundețiȘtergereO scrisoare pentru toate sufletele ranite.obosite,ratacite care cauta nici ele nu stiu ce,dar care gasesc in final iubirea care vindeca tot.Acea IUBIRE dupa care tinjim toti,dar pe care nu stim sa o oferim noi intii.Cat de greu e si totusi cat de usor ar putea fi daca am VREA.Sarut mana parinte drag!
RăspundețiȘtergere