Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

sâmbătă, 29 iunie 2013

Mama…


Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.
Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.
Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.
Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama aduce fără să ceri până şi luna de pe cer. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea, iar firele de nea din bucle s-au ivit de grija ta. La şcoală când ai fost trimis, într-un penar şi-a pus un vis. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…
Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama !
Mamă, ţi-am spus astăzi cât de mult Te Iubesc ?!


ieromonah Hrisostom Filipescu

marți, 18 iunie 2013

O țară în lacrimi


„Căci nu vreau să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimţire duhul şi sufletele pe care le-am creat. Pentru fărădelegea sa, M-am întărâtat o clipă şi, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea. Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale !Am văzut căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui, îl voi odihni şi îl voi mângâia” (Isaia 57, 16-18).

Zilele trecute țara noastră a plâns cu ape învolburate, îngenunchind vieți pe altarul de jertfă al vremurilor tot mai grele. Cel mai mult acum, cred că a plâns Moldova… Dumnezeu a lăcrimat pentru durerile noastre, pentru viaţa noastră, pentru inimile și gândurile noastre, pentru înstrăinările ce ne umbresc sufletele tot mai mult. Pe lângă inundațiile catastrofale din Moldova, avem parte și de vârtejuri agitate în majoritatea domeniilor sociale ce ne schițează viața cotidiană, precum şi de inundaţii de indiferenţă în inimile noastre. Din păcate, doar catastrofele ne fac, se pare, să mai fim oameni, să ne mai aplecăm inima cu înţelegere spre semenii noștri, să ne mai aducem aminte că mai sunt vieţi necăjite ce abia reuşesc să-şi ducă traiul de la o zi la alta, că nu suntem singuri şi veşnici pe acest pământ. „Şi certarea Ta Doamne, însăşi mă va învăţa” (Psalmi 17, 39).
Cineva spunea că este bine să ţii minte suferinţa şi atunci când nu o mai ai, pentru  a-ţi fi pildă pentru viitor şi a aprecia mai mult binecuvântările de la Domnul, pe care de multe ori nu le mai vedem sau le tratăm cu indiferenţă orbiți fiind de vălul păcatelor ce, din nefericire, le ridicăm la rang de „virtute”. Astăzi, trăim cu durere o emancipare a păcatului, învățăm să nu mai spunem alb sau negru, ci gri, aidoma noroiului…
Oameni nemulţumiţi, chipuri necăjite şi speriate, obraji înfierbântaţi de lacrimi, suflete descurajate, priviri dezorientate, agoniseli de o viaţă pierdute în doar câteva ore, suspinuri adânci scuturate din toată fiinţa umană, mâl, crengi, bolovani şi pietriş aduse de apele furioase ce s-au revărsat, drumuri stricate, grădini de legume sub apă, recolte compromise, păsări și animale înecate, acestea au fost doar o parte din decorul vieţii în aceste zile vitrege. Râsul s-a transformat în plâns, bucuria în întristare, iar oftaturile au devenit aşternut. Suntem pătrunși de durere și inimile s-au smerit înaintea Domnului, după cuvântul Sfântului Apostol Iacov (Iacov 4, 9-10). Cu tina suferinţei pe ochii sufletului, omul îşi vine în fire şi se apropie de Dumnezeu: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi (Iacov 4,8). Rugăciunea a devenit respiraţia multora în clipele de haos când totul se ducea la vale…“Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat ! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.”(Psalmi 4,1).
Inundaţiile au risipit case, au răpit fiinţe dragi, dar nu a luat speranţa şi credinţa din sufletele oamenilor. Poate aşa a îngăduit Dumnezeu, să se construiască diguri, dar şi punţi ale speranţei şi dragostei între inimile oamenilor. „Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăseşte pe poporul Său”(II Macabei 6, 15).“Pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor”(Psalmi 9, 34).
Biserica Ortodoxă Română precum şi unele ONG-uri, asociaţii sau institutii de resort ale statului s-au apropiat în aceste momente grele de sufletele celor greu încercaţi, alinându-le, pe cât posibil, suferinţele. Unele persoane cu inimi mari s-au dus chiar în acele locuri ce par astăzi rupte dintr-un coşmar, dăruind discret şi smerit ceea ce au crezut de cuviinţă, ştergând o lacrimă şi aducând o rază de pace şi speranţă. Multe din aceste nume sunt scrise în Cartea Vieţii, în ceruri, pentru inima lor generoasă, pentru milostenia ce i-au transformat în izvor lin de odihnă și mângâiere. Faptele lor sunt însemnate cu condeie de aur pe file veşnice de unde nimeni şi nimic nu le va şterge vreodată. Prin astfel de vase a lucrat şi va mai lucra Dumnezeu. Căci “credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 26), aşa cum ne spune Sfântul Apostol Iacov, care subliniază: “arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” (Iacov 2, 18).
Oare de ce este nevoie mereu să vină viiturile peste noi pentru a fi uniţi, pentru a da dovadă că mai avem inimi calde ? Oamenii nu sunt făcuţi ca să se chinuiască unii pe alţii ci să se ajute unii pe ceilalţi, să-și fie sprijin și mângâiere.
Moldova, zonă cu venerabile resurse şi bogăţii culturale şi istorice, astăzi are nevoie să fie ridicată din genunchi şi îmbrăţişată, susţinută pentru a depăşi aceste zile negre de surorile ei Muntenia, Ardealul, Oltenia, Banatul şi toate celelalte… Acest prohod al cerului e drept că putea veni oriunde, oricând, însă nu oricum.
Odată am avut simţul civic ce ne îndemna să mai plantăm copaci şi să fim mai chibzuiti în defrişări, să construim diguri, sisteme eficiente de canalizare. Cândva am avut mai multă dragoste şi înţelegere unii faţă de alţii, mai mult respect, mai multă preţuire... De ce le-am pierdut ?!
 “Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.”(Ps.142,11).

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/o-tara-lacrimi

miercuri, 12 iunie 2013

Rugăciuni către Sfântul Mucenic Efrem cel Nou


Sfinte Efrem, mare mucenice a lui Hrsitos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc, şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţe lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.
Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

*

Primeşte, Sfinte Părinte Efrem, puţina noastră rugăciune, ne iartă pentru mulţimea neputinţelor şi neajungerilor noastre, iar durerile, bolile şi suferinţele ce ne-au cuprins tămăduieşte-le cu minunata şi grabnic-lucrătoarea ta iubire de oameni. Sporeşte-ne, dumnezeiescule Părinte, credinţa şi nădejdea întru tine, căci cel care a cunoscut o dată harul milostivirilor tale, s-a îndulcit de dragostea dumnezeiască şi nu te mai poate uita. Fă-te nouă tămăduitor, povăţuitor, părinte, ocrotitor, frate şi prieten de taină, pune în inimile noastre cuvântul cel de folos şi ne învaţă să-L iubim pe Mântuitorul Hristos măcar cu un strop din noianul dragostei tale dumnezeieşti. Dăruieşte-ne sănătate sufletului şi trupului, ca atât prin slăbiciuni şi neputinţe, cât şi prin bucuria sănătăţii să aducem slavă şi cinstire Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi. Primeşte-ne, Părinte Efrem, şi nu ne trece cu vederea, căci credem cu adevărat că Unul este Dumnezeul tău şi Dumnezeul nostru – Mântuitorul Iisus Hristos – Căruia I se cuvine slava dimpreună şi Părintelui Ceresc şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertelnicia ta. Şi vâzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea, cererea mea. De nenunmărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că prin mijlocirea ta voi pune început bun mântuirii mele. 
Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă levenesc. Cere-i lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. 
Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinuirile tale mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios. 
Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincişii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te sfinte pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută Sfinte Efrem pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

*

Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri.
Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă. Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum.
Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.

*

Am uitat, Cuvioase Părinte Efrem, obârşia noastră cea de Sus şi înnoirea primită în focul Botezului, şi de aceea vin asupra noastră multe necazuri şi primejdii, căci cu totul ne-am împătimit de cele pământeşti şi de îndulcirea simţurilor. Braţele noastre s-au deschis spre agonisirea lucrurilor trecătoare şi a slavei celei pieritoare, căci am uitat că ele sunt zidite spre mărturisirea dragostei de Dumnezeu şi de aproapele. Picioarele noastre au apucat calea păcatului, a uitării şi a nesimţirii sufleteşti, iar mintea şi inima ne sunt înceţoşate de nălucirile poftirilor şi ale doririlor deşarte. Iarăşi şi iarăşi am trecut cu vederea că bogăţia cea mai mare ce se poate dobândi pe acest pământ este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Viaţa noastă s-a făcut o învolburare de întuneric, griji şi dorinţe găunoase şi pieritoare, iar aprinderea stricăciunii mistuie sufletele noastre.
Pentru aceea alergăm către tine cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem şi te rugăm cu lacrimi: aprinde şi în inimile noastre focul dragostei de Dumnezeu, ca să nu fim pârjoliţi de văpaia cea întunecată şi amarnică a pustiirii, a nesimţirii, a necazurilor şi a primejdiilor. Fă-te nouă liman şi adăpostire în lupta cu cugetul trupesc şi mijloceşte-ne milă şi har înaintea Mântuitorului Hristos, Căruia se cuvine slava cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

*

Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.
M-ai ajutat Sfinte Efrem când grele încercări şi teamă m-au cuprins iar acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea ca unui rob nevrednic. Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Luminează-mă Sfinte Efrem cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu. 
Te rog ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.

 *

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieştete să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri. Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereştei de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fii lor dascăl înţelept, învă­ţândui să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.
Roagăte pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce teai arătat fetiţei pe care ai îndemnato să se spovedească, îndeam­năi şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu neai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajutăi pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.
Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereştei de prieteniile pierzătoare de suflet, fereştei de uneltirile celui viclean. Ajutăi, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.



duminică, 9 iunie 2013

Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm


Cu toții suntem plini de răni și suferim, zgomotos sau în tăcere. Părinții duhovnicești ne învață că sunt nenumărate răni provocate de necredinţă, de deznădejde, de neiubire, de abuzul de putere, de plăcere şi de avere. Tămăduirea vine prin Mântuitorul Hristos, Cel mort şi înviat, care a venit să ne vindece toate rănile, tămăduindu-le prin scump sângele Său.
Păcatul, sub diverse forme, este prezent într-o măsură mai mare sau mai mică, mai frecvent sau mai rar, în viața fiecăruia dintre noi de la Adam încoace. Păcatul ne leagă de întuneric și provoacă suferință în viața noastră. Cred că păcatul scurtcircuitează comunicarea noastră cu Dumnezeu. Pentru că îngroașă simțurile duhovnicești ar trebui să ne doară sufletul atunci când păcătuim. Păcatul îndepărtează de la ținta Hristos și aduce întunericul înăuntrul firii umane, afectând capacitatea de a iubi, care este începutul și sfârșitul a tot lucrul cel bun. Păcatul „acoperă” o lipsă, o situaţie imediată, dar înăuntru fiinţei noastre produce eşec. Păcatul „ne ajută” să înregistrăm eşec după eşec, amăgire după amăgire, înşelăciune după înşelăciune, apăsând la nivelul tuturor simţurilor şi generând disfuncţii în întreg mecanism al trupului şi al sufletului.
Păcatul meu apasă atât asupra mea, a casei mele, a comunităţii în care vieţuiesc, dar şi a lumii întregi. Se poate vorbi de un flux şi reflux al răului, după cum există un flux şi reflux al binelui, vrednic de dorit. Spovedania, baia sufletului, este cheia ce descătuşează lanţurile grele ale sufletului și descoperă fereastra inimii pentru a intra razele luminii lui Hristos. Asfixiat sub povara și negura păcatului, omul adună zgură după zgură, ajungând să se lase modelat ontologic de păcat care din nefericire, uneori este socotit firescul lucrurilor în societatea contemporană unde noțiunea de păcat a fost emancipată. 
Pentru unii tristă pasiune, pentru alții durere insuportabilă, păcatul înainte de a fi un scurtcircuit între om și om, este, mai întâi de toate, un scurtcircuit între om și Dumnezeu. Omul e viață, e spațiul în care se întâmplă toate. Răul este o boală a creației libere care este pusă să aleagă dacă rămâne sau nu alături de Dătătorul de Viață. Din încălcarea Poruncii Iubirii din care curg toate celelalte păcate ca un lanț greu, trăim iluzia „cunoaşterii” şi „libertăţii”. Suferința, durerea, boala, sunt erbicidul care arde buruiana păcatului dacă sunt însoțite de focul curățitor al pocăinței.
Omul suferă pentru că trupul și inima au devenit capiște idolească și nu templu al Duhului Sfânt. Sufletul bolnav este chemat să dea sens durerii lui. Am căzut, să-i dăruim lui Hristos deznădejdea, rușinea, orice trăire și simțire. Să nu descurajăm niciodată ! Să-i dăruim lui Hristos mintea și inima, trăind până la capăt durerea împreună cu Dumnezeu care va drena tot, căci atunci când am păcătuit am trăit despărțiți de iubirea Tatălui Ceresc. El purifică și curăță toată murdăria omului, numai să o oferim. Să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu ! Durerea este „o durere” ce va da naștere unui om nou cu o conștiință nouă.
Să transfigurăm amintirile păcatului. Doamne ridică, mângâie şi vindecă Tu ! Povestea vieții fiecăruia, oricât de mizerabilă ar fi, dacă este dăruită lui Dumnezeu, poate deveni oricând povestea vieții unui sfânt. Căci fiecare sfânt are un trecut și fiecare păcătos are un viitor.
Aşezaţi-vă în faţa lui Dumnezeu şi nu mai puneţi întrebări. Dăruiţi tot într-o liturghie lăuntrică, unde în tăcere, Domnul vorbeşte. Nu vă temeţi ! Curaj ! 

ieromonah Hrisostom Filipescu

duminică, 2 iunie 2013

Plouă din mine spre cer




m-am botezat
în roua petuniilor
când își făceau rugăciunile de dimineață,
în transparența difuză
a unui sacru cuvânt…

mi-e gândul pui de magnolie,
rămasă într-un ghiveci
din vara în care
am uitat primăvara
la răcoare în beci.

duminica trupului meu
râde în AAA și în UUU,
când îmi așez sufletul pe veșmânt
fiorul umbrei redevine credință
și plouă, și plouă…

din mine spre cer,
sfânt legământ
între cer și pământ,
între cer și pământ
sfânt legământ…

Hrisostom

sâmbătă, 1 iunie 2013

Nostalgie


căsuţa inimii, noaptea, deschid ferestre
în extaz, copilul încins în haine de raze
dor şi zâmbet de taină
râde şi plânge sfânt - aripi de zare.

imaginea firavă - prospeţime de primăvară
anii-s risipiţi, vocea nu e gângavă
plaiul de aur , esenţe de lumină
orbit de bucurie înşelătoare

                                         aştept să vină…

Hrisostom