Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

vineri, 30 iunie 2017

Ruga albă


Curăță-ne Doamne casa și masa,
și duhul, și trupul, de toate rătăcirile
de toate păcătuirile,
de toate nelegiuirile,
așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,
un singur drum,
o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.

Izbăvește-ne Doamne
de străvechiul nostru blestem
de a porni peste tot
și a nu ajunge nicăieri,
de a încărca mai mult decât putem duce,
de a le începe pe toate
și a nu duce nimic până la capăt.

Scoală-ne Doamne în zori
și trimite-ne la muncă,
la munca cea care nu atât pentru tine,
cât pentru aproapele tău,
nu atât pentru trup,
cât pentru suflet.

Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,
așa încât spre seară întorși acasă,
împăcați cu sine și cu lumea din jur
să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –
pâine și apă.
Atât de la Domnul.
Şi va fi gustoasă, şi va fi săţioasă
Pâinea ceea
Pentru că muşcând încet,
Cu evlavie,
Adunând în palme fărămiturile,
Vom porni
În urma plugarului,
Păşind domol pe brazde puhave
Şi calde,
După care tot cântând vom semăna,
Apoi vom ieşi la plivit,
La secerat.
Vom aduna spic la spic,
Snop lângă snop.
După treierat,
După vânturat,
Vom merge la moară,
Vom căra saci,
Şi, fireşte, plămădind,
Făcând focul la cuptor,
Vom urmări să nu fugă
Aluatul din covată.

Astfel, tot cântând,
Ne vom întoarce la străbuni,
Asigurând mersul vremurilor,
Ne vom creştiniza,
Ne vom reboteza,
Cu gândul la Mântuitorul,
La cele spuse de către Domnul,
La Cina cea de Taină.
Pentru că acolo,
Unde este pâinea,
Acolo este şi Dumnezeu.

Curăţă-ne doamne Cugetul de pustietate,
De întunicime, de răutate,
Curăţă-ne auzul de înjurături,
De scrânşete, de blesteme,
Curăţă-ne vederile de urâţenii,
De sălbăticii, de josnicii.

Dăruieşte-ne, Doamne,
Macar o oră de linişte curată,
Neprihănită,
O oră de tăcere, de resemnare,
De contemplare,
De aciuare,
Aşa ca să putem
Sta la sfat cu sufletul,
Cu conştiinţa,
Cu inima.
Apoi, tot sfătuindu-ne,
Tot rătăcind prin vremuri,
Prin destine,
De la una la alta,
Vom simţi
Cum se prelinge pe sus,
Pe sus de tot, pe sub ceruri,
Veşnicia.
Şi atunci vom tresări,
Căci suntem miruiţi
De acea mare minune.
Şi atunci nu vom înfiora,
Când se va atinge de noi umbra veşniciei.
Ne vom auzi glasul,
Acel glas tainic,
Care încă nu a îmbrăcat
Haina cuvântului,
Nu şi-a găsit cu cine să comunice,
Nu şi-a ales unda sonoră.
Fiind mult prea firav
Mult prea gingaş,
Mai rămâne gângurind în faşe.
Dar acel glas tainic,
Intim,
Pe care-l auzim numai noi,
Ne este reazim şi sfetnic,
Este sensul suprem
Al existenţei noastre,
El fiind suflare,
din suflarea Domnului.
Fără a-l căuta,
Fără a-l cinsti,
Fără-l a înţelege,
Ne vom chinui toată viaţa
Nedându-ne seama cine suntem,
De unde venim şi
Încotro ne ducenm,
Rămânând în fond,
O pănuşă gonită de vânt
Şi îngropată de ploi la întâmplare
Undeva la o margine.

Luminează-ne, Doamne,
Cel puţin arareori,
Cu gânduri bune,
Înţelepte, Roditoare,
Căci trecându-ne veacul
Cu apucături
De cele care
Eu ţie, tu mie,
Ori tu pe el,
Ori el pe tine,
Jos cu cela,
Jos cu ista,
Şi tot aşa din an în an,
Din tată în fiu,
Din generaţie,
În generaţie,
Am distrus totul ce ni s-a nimerit
La îndemână.
Pământurile,
Satele,
Vetrele,
Limba,
Şi însuşi felul nostru de a fi.
Am decăzut, Doamne,
Tot numărându-ne zilele,
De la o datorie,
la o altă datorie,
De la o supărare,
La o altă supărare,
de la o speranţă,
la o altă speranţă,
De la o alegere,
La o altă alegere,
De la o dezămăgire, la o altă dezamăgire…
Am sălbătăcit, Doamne,
Tot înlocuind iubirea cu patul,
Convingerile cu şiretenia,
Demnitatea cu raţiuni politice,
Faţa,
Cu averea,
Slujirea cu trădarea.

Luminează-ne, Doamne,
Ci câte-un gând curat,
Adânc, omenesc.
Aşa încât
Să ne putem aduna
Sub acoperişul lui,
De la părinţi,
De la strămoşi,
Până la urmaşii
Ce vor să vină.
Pornind prin streinătăţi,
Prin vremuri străbătând
Mizerie,
Sărăcie,
Nedreptate,
Vom duce
Crucea Destinului
Cât ni s-a dat
Până la locul hotărât
De către Tine,
Simţind
La fiece pas,
La fiece cotitură,
Ajutorul,
Bunătatea
Şi Binecuvântarea Ta.

Întoarce-ne, Doamne,
Acea respiraţie
Largă, senină,
Care să cuprindă
În sinea sa
Toată frumuseţea,
Toată adâncimea,
Toată tristeţea,
Verbului matern.

Dăruieşte-ne, Doamne,
Acea Bunăvoinţă
Fără de margini,
Cu care vom privi,
Cu care vom primi
Lumea,
Pentru ca atunci,
Luminarea cerească
Va prinde rădăcini,
Va da roadă,
Aşa ca să putem spune,
În ceasul de pe urmă,
C-am trăit şi noi
Pe lumea asta. Şi Dumnezeu
A fost cu noi.

Amin.



joi, 1 iunie 2017

IMNUL DRAGOSTEI...


(Sf.Ap.Pavel, Ep.I catre Corinteni Cap.13) 

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea