5 ianuarie: Astăzi începe viața mea. Părinții mei nu știu încă acest lucru, sunt mai micuță decât semințele unui măr, dar totuși cuget și trăiesc. Voi fi o fetiță cu părul blond și cu ochii albaștri. În mine sunt deja înscrise toate caracteristicele și trăsăturile de mai târziu, chiar și faptul că o să iubesc florile.
19 ianuarie: Sunt unii care spun că nu sunt o persoana reală, că nu exist, că doar mama mea există. Dar eu totuși sunt o persoană reală, pentru că îi aud, așa cum o fărâmitură de pâine este tot pâine. Eu și mămica suntem două persoane reale distincte și unice.
23 ianuarie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul, si cu buyitele mele ii voi putea da tatalui meu un pupic pe obraz. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si deja stiu ca primul meu cuvânt rostit cu drag va fi: MAMA.
25 ianuarie: Inima mea a început să bată de astăzi. Până la sfârsitul vieții, în orice clipă se va auzi ușor ritmul ei. Dupa mulți ani ea va obosi, se va opri și eu voi pleca din nou la Dumnezeu.
2 februarie: Cresc în fiecare zi câte puțin. Mânuțele și piciorușele mele au început să se contureze din ce în ce mai clar. Dar va trebui să mai aștept mult timp până când mă vor ajuta să ajung în brațele mamei, până când voi putea să vin cu buchețelul de flori în mânuțe și să-l îmbratișez pe tata.
12 februarie: La mâini au început să-mi apara degețele grăsuțe. Sunt grozav de caraghioase așa mici! Mămico cu mânuțele astea o să te mângâi, tot cu ele o să mă joc cu jucăriile și o să fac multe năzdrăvănii care o să te facă să zâmbești.
20 februarie: De-abia astăzi medicul i-a spus mamei că va avea un copil. Ce fericită trebuie să fie! Te bucuri, mămico?
25 februarie: Cred că mama și tata îmi caută acum un nume, dar ei nici măcar nu știu că sunt fetiță. Eu aș vrea să mă cheme Maria, sper să î-și asculte suflețelul și să-mi pună numele pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu. Sunt deja măricică acum.
10 martie: Mi-au apărut primele firișoare de păr, moi și aurii. Mă întreb ce fel îmi va împleti codițe mămica mea.
13 martie: Văd cu ochișorii! În jurul meu sunt multe culori feerice, o parte din razele soarelui răzbat de afara până la mine, dar când mama mă va aduce pe lume vor fi numai raze de soare și flori colorate, dar mai mult decât orice aș vrea să îi văd pe mami și pe tati... Cum arăți, mămico?
24 martie: Oare mămica poate auzi șoapta inimii mele? Unii copii se nasc puțin bolnavi, dar inimioara mea este puternică și sănătoasă. Bate mereu: bum-bum, bum-bum. O să ai o fetiță sănătoasă, veselă și frumoasă, mămico! Ai să vezi!
28 martie: Astăzi părinții mei m-au ucis. De ce mămico? De ce tăticule? Doar vă iubesc așa de mult ... și Dumnezeu m-a trimis la voi să vă fac fericiți. Voi astăzi ați ratat o șansă spre fercire și nu știți. Mămico sufletul meu s-a întristat și plânge !... Am fi fost atât de fericite împreună !...
Sărut mâna, măicuța mea!
Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ți soptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist și de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ți sunt o grea povară... Dar tu nu știi cât e de greu să nu-ți aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îți văd chipul tău, măicuță dragă. Cât aș vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniște, pace și bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună și cum am învinge toate necazurile și mai ales ce frumoasă ar fi viața alături de tine.
Aș vrea și eu să mă pot bucura de frumusețea cerului senin, să alerg cu voioșie prin câmpul înflorit, să-ti împletesc mândră cununită și să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărețe...
Ți-as încânta sufletul cu multe ghidușii, iar drăgălășeniile mele ți-ar descreți fruntea în clipele de cumpănă. Te-aș ocroti și m-aș face scut împotriva necazurilor.
Nu gândi că sunt mic și neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viața ta, măicuță bună, pe Pruncul Hristos îl primești. Tresar de bucurie gândind cum ți-ai rezema capul obosit pe umărul meu și câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneților tale.
Măicută, trebuie să-ți mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâsia și mă va transforma în bucătele mici, fără de viață, care vor ajunge la gunoi...
Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara și cum tremur de frică?
Măicută dragă, aș vrea să mă pot uita în ochii tăi și să te rog să ai milă de mine, să-ti zâmbesc drăgălas - cum numai eu știu - și să te strâng în brate și să-ți dau forță și curaj, încredere și convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăți, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.
Tu știi cât e de greu să suporți o nedreptate: o observație, o mustrare venită din partea cuiva care-ți rănește doar orgoliul. Imaginează-ți ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptății tale, când tu mă dai nu numai morții pământești, care e atât de grea, dar mă lipsești și de lumina lui Hristos.
Mă rog Maicii Domnului să te lumineze și să-ți dea putere, înțelepciune și un pic de dragoste și milă și pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu