Speranţă

Mângâi muntele

cu poezii şi picături de rouă

ce cad din ochii mei,

dansând precum şoimii

sărutând timpul

şi verbul „a spera”.

Iubesc un înger

născut în mine,

ce-mi strânge în palme visele

şi mă înalţă spre zări

nemaivăzute niciodată.

El îmi acoperă cu aripile

somnul nepăsării,

făcând prezenţa la absenţa mea

şi fără să-l chem, simte, vine,

îmi respiră fierbinte în fereastră

absorbind răsuflarea mea

învelindu-mă cu bunătate.

Îngerul meu e mereu treaz

pentru a nu pierde nici o şoaptă

din glasul tot mai stins al muritorilor,

din altarul de jertfă,

unde se sacrifică zilnic

inimi pentru veşnicie.

 Acest înger

cercetează mereu pe fiecare,

se numeşte Dragoste...