Pastorala la Nașterea Domnului 2012 ce se va rosti în toate bisericile din Arhiepiscopia Iașilor în prima zi de Crăciun
Smerenia, singura care înalță, iertarea, singura care
aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, rugăciunea, singura
care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie, singura care-L aduce pe
Hristos în Trupul și Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este
dăruit în ființa sa cu Însuși Hristos și-L naște pe Acesta în inima semenilor.
Iubiților
preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din
Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în
Treime
preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
„Nu
mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20)
Iubiți frați preoți,
Dreptmăritori creștini,
Cu mila Domnului și sub a Sa ocrotire, trăim în aceste zile
bucuria Nașterii lui Hristos, a noului An și a Bobotezei. Colindătorii ne trec
pragul casei, suntem din nou `mpreună cu cei dragi ai noștri `n atmosfera caldă
a familiei, iar greutatea unui an cu multe probleme nu se mai resimte atât de
dureros.
O clipă de tihnă, așadar. Acum, în biserici, prin sfintele
slujbe, preaslăvim Nașterea lui Hristos, chemați fiind să ne apropiem mai mult
de marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.„Mare este taina dreptei
credințe”, exclamăm în aceste zile împreună cu Sfântul Apostol Pavel, „Dumnezeu
S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a
propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă.”[1]
De ce s-a întâmplat aceasta? Care este rostul pogorârii lui
Dumnezeu pe pământ? Care este semnificația acestei negrăite și cutremurătoare
taine?
Dumnezeiasca Scriptură, Sfinții Părinți și conștiința liturgică
a Bisericii mărturisesc într-un gând marele adevăr al Întrupării Fiului lui Dumnezeu
și urmarea acestui act pentru viața lumii. Dumnezeu S-a întrupat pentru a
„mântui poporul Său de păcatele lor”[2]. „Din Sfânta Fecioară întrupându-Se”, spune
Marele Vasile, Dumnezeu „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe
Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea
chipului slavei Sale.”[3] „Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se
Hristos”, cântă Biserica în ajunul zilei de Crăciun, „Dumnezeu pe pământ a
venit și omul la ceruri s-a suit.”[4]
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
În urmă cu două milenii, „la plinirea vremii”[5], cum spune
Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a coborât printre noi, oamenii. Prin adumbrirea
Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, a viețuit printre
noi, oamenii, ne-a mărturisit adevărul, a suferit moartea pe cruce, a înviat a
treia zi și S-a înălțat la ceruri.
Nașterea, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului Hristos
sunt evenimente care s-au petrecut într-un anumit moment al istoriei umane, într-un
spațiu anume, cu persoane concrete, care au dat mărturie despre aceasta.
Au, oare, aceste evenimente o însemnătate pur istorică sau
sunt văzute și prin prisma urmărilor pe care le-au avut și le au asupra
existenței umane și a universului în general? Răspunsul este unul: totul s-a
săvârșit „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, cum rostim în Simbolul
credinței, ca revărsare neîncetată a iubirii lui Dumnezeu pentru făptura Sa. „Căci
Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” [6], a spus Însuși
Hristos.
Binecuvântat cu asemenea dar dumnezeiesc, omul este chemat
să se deschidă împlinirii tainei mântuirii în însăși ființa sa. Dacă Dumnezeu S-a
coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer. Dacă Dumnezeu a luat trup
și S-a făcut om, omul este chemat să primească Duhul Sfânt și să se îndumnezeiască.
Dacă Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Fecioarei, omul este chemat să
prelungească în sine taina Întrupării, taina Nașterii lui Hristos.
Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,
Împărăția cerurilor este dăruită încă din această lume pentru
cel care devine „templu al Duhului Sfânt”[7] și mărturisește împreună cu
Dumnezeiescul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”[8]. Aceasta
este împlinirea a ceea ce Domnul Hristos mărturisea în rugăciunea dinaintea
Pătimirii Sale: „Aceștia”, adică oamenii următori ai lui Hristos, „în Noi să
fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine; (...) Eu întru ei
și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime”[9].
Întreaga viață a Bisericii este centrată pe împlinirea în
ființa oamenilor a acestei rugăciuni: Hristos, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt să
fie în noi, iar noi, în sufletul și trupul nostru, să fim în Dumnezeu. Omul, mărturisește
Sfântul Simeon Noul Teolog, este chemat „să devină familiar lui Dumnezeu și
casă, și sălaș al Treimii dumnezeiești, văzând limpede pe Făcătorul și Dumnezeul
său și vorbind cu El în fiecare zi”[10]. În pofida păcatelor, a slăbiciunilor
de tot felul și a multelor răni cauzate de acestea pe sufletul său, omul este
chemat să nu înceteze a se ruga pentru a deveni casă a lui Dumnezeu. „Doamne, Dumnezeul
nostru, (...) precum din înălțime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum
spre smerenia mea. Și precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea
necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu
suflet și în întinatul meu trup”[11], rostim în rugăciunea de pregătire pentru
primirea Sfintei Împărtășanii.
Prezența lui Dumnezeu în inimă, în cuget, în suflet constituie
comoara cea mai de preț a omului. Este „comoara”, descoperită în țarină, care
merită orice sacrificiu pentru a fi dobândită[12]; este „mărgăritarul cel de
mult preț” pentru obținerea căruia nici un efort nu este prea mare[13].
Fără prezența lui Dumnezeu în om, acesta nu are rugăciunea
adevărată[14], nu cunoaște dulceața smereniei, nu înțelege bucuria iertării
dușmanilor, nu percepe rostul celor ce se întâmplă cu sine, în jurul său, în
lume. Aceasta deoarece numai „degetul lui Dumnezeu lovește corzile minții și le
îmboldește la grăire adevărată”[15], cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Aceasta
deoarece numai „Dumnezeu Cel ce sălășluiește în om îl învață pe un asemenea om
despre cele viitoare și cele prezente, nu prin cuvânt, ci prin însuși lucrul, prin
experiență și realitate”[16]. Aceasta deoarece viața creștină nu se sprijină pe
„cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești”, cum spune Sfântul Apostol
Pavel, „ci în adeverirea Duhului și a puterii, (...) în înțelepciunea de taină
a lui Dumnezeu”[17].
Iubiți credincioși,
Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și
mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Aceluiași
Hristos în inima, în mintea, în ființa omului. „Sufletul omului este destinat
să fie fecioară și mamă”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sufletul omului
este chemat să fie curat sau curățit, smerit și lipsit de răutate, asemenea
sufletului și trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin
viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește
pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi. În
acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de
primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare
de Hristos, pentru slujirea celor din jur.
Greu este drumul acesta! Cine poate să-l parcurgă? Răspunsul
este dat de Hristos Domnul:„Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință
la Dumnezeu”[18]. Îndrăznim a nădăjdui că prin credință nezdruncinată în
Hristos, Mântuitorul lumii, prin nădejde tare în mila Sa nesfârșită, prin
iubire fierbinte față de Dumnezeu și aproapele – fie el prieten sau dușman –, omul
se apropie de ceea ce Sfinții Părinți au numit „viață în Hristos”, „dobândirea
Duhului Sfânt” sau „îmbrățișarea iubitoare și iertătoare a lui Dumnezeu-Tatăl”.
Smerenia, singura care înalță, iertarea, singura care aduce
iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, rugăciunea, singura
care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie, singura care-L aduce pe
Hristos în Trupul și Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este
dăruit în ființa sa cu Însuși Hristos și-L naște pe Acesta în inima semenilor. Strădania
continuă de a se dezbrăca de „preadulcea otravă” a părerii de sine, adică de
mândrie, considerată „esența adâncă a păcatului și a iadului”[19], eliberează
omul de obstacolul cel mai mare aflat în fața sălășluirii lui Dumnezeu în
ființa sa.
Creștinii din mănăstiri și creștinii din lume, cu toții
formăm poporul chemat să-L aibă pe Dumnezeu drept „Cale, Adevăr și Viață”[20]. Sărbătoarea
Nașterii Domnului este un imbold puternic pentru conștientizarea acestei
chemări precum și a necesității unui răspuns față de această chemare.
Rog pe Hristos Domnul să ne aibă pe toți în ocrotirea milei
Sale. Să ne ierte tot ce am greșit împotriva iubirii Sale și împotriva
oamenilor în anul care tocmai se încheie. Se fie Domnul cu noi, în familia
fiecăruia, în mănăstirea sau parohia din care facem parte, în Moldova, în țara
noastră și în lume pentru anul care vine și de-a lungul întregii vieți.
Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă pentru fiecare bucurie
sfântă, pâine și vin pe masă și, mai presus de toate, pace și bunăvoire între
oameni !
La
mulți și frumoși ani!
Al
vostru către Dumnezeu smerit rugător,
†
Teofan
Note bibliografice
[1]1 Timotei 3, 16.
[2]Matei 1, 21.
[3]Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul
Cezareii Capadociei.
[4]Stihira a doua, glasul 1, La Litie, în Mineiul pe
Decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2005, p. 434.
[5]Galateni 4, 4.
[6]Ioan 3, 16.
[7]1 Corinteni 6, 19.
[8]Galateni 2, 20.
[9]Cf. Ioan 17, 21.23.
[10]Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, traducere
de Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 150.
[11]Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din
Canonul Sfintei Împărtășiri.
[12]Matei 13, 44.
[13]Matei 13, 46.
[14]Romani 8, 26; Galateni 4, 6.
[15]Sfântul Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 139.
[16]Ibidem, p. 181.
[17]1 Corinteni 2, 4.7.
[18]Luca 18, 27.
[19]Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. I, traducere
din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004,
passim.
[20]Cf. Ioan 14, 6.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu