Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

miercuri, 23 noiembrie 2011

Nektaria Karantzi, filomela Eladei


Am descoperit, din întâmplare, zilele acestea un glas dulce ce slavoslovește Domnului în inima Eladei. Pot spune că mi-a mișcat toate acordurile inimii încă de la prima audiție. Nu ai cum să nu îndrăgești o asemenea perlă atinsă de aripa unui înger…În mitologia greacă nectarul era o băutură a zeilor despre care se credea că dă nemurire celor ce gustă. Oare ce putem spune despre un glas angelic ?
Născută la 5 august 1978, Nektaria Karantzi, este absolventă a Facultății de Drept din Tesalonic în domeniul Ştiinţe Penale. A absolvit și Școala de muzică bizantină din Pireu (Atena), studiind cu marele teolog si psalt Dimitris Verykios și a participat la lecții de canto cu Thanos Petrakis şi Dina Goudiotikai în pian şi teoria muzicii occidentale. A luat parte la numeroase seminarii şi ateliere de muzică tradiţională elenă dar şi bizantină.
În prezent locuiește în Atena, fiind din ce în ce mai iubită şi apreciată în Grecia pentru talentul şi sensibilitatea sa. Pe lângă faptul că este avocat doctorand în drept penal la Universitatea „Kapodistrian” din Atena, consilier juridic pe probleme de proprietate intelectuală, specializată în protecţia penală a drepturilor de autor, Nektaria Karantzi predă și muzică bizantină la “Conservatorul Central” din Atena.
Cu o discografie ce numără peste 13 CD-uri, Nektaria Karantzi este invitată adesea la numeroase concerte, simpozioane, evenimente culturale, precum și la diferite hramuri de biserici, unde distinsa interpretă dăruiește cu smerenie și măiestrie talantul vocal primit de la Domnul.
Pot spune cu bucurie că această voce catifelată a apărut la timp în peisajul muzicii bizantine de unde trimite doxologii la tronul Preasfintei Treimi, revărsând și în inimile noastre izvoare de lumină. Numele de Nektaria nu este întâmplător, căci în urmă lasă multă dulceață, aidoma nectarului pe care albinele îl transformă în miere. Oare heruvimii și serafimii cum înalță imnuri dreptslăvitoare ?! O fi oare în glasul unor oameni picături din bucuriile netrecătoare ?!... 



ieromonah Hrisostom Filipescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu