Vis
între două ferestre,
razele îmi deschid
pleoapele aşezate
până târziu
în rugă.
Şi dorul,
a stat sprijinit
pe ţurţurii
ce mi-au scârţâit
orele de taină,
aruncând în geam
aşchia lunii.
Gândurile
mi le vărs
în cupe de lalele
şi le usuc
pe vitraliile vieţii
uitate azi
la bătrâna catedrală.
Acasă
mă aşteaptă
oglinda atârnată
într-un cui strâmb,
căutând
nemurirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu