Părintele Profesor Florin Bucescu, icoană a muzicii bisericeşti româneşti

Îmi amintesc cu emoţii înalte perioada când eram elev seminarist la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare” din Iaşi. Derulez uneori ca un film bun, de duminică după-amiază, amintirile acelea vii în care învăţam buchile vieţii spirituale. Ori ca o evocare caldă la gura sobei când lemnele uscate trosnesc, iar plăcintele cu mere aburind îmbie toate simţurile şi oasele se-nmoaie într-o clipă de înălţare lăuntrică. Dulci amintiri, nisip al clepsidrei nemilos...   

Se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţă: sunt anii cu frământările adolescentine, în care te simţi viu şi liber, dar şi anii în care viaţa te invită să ai mai mult discernământ, anii în care îţi cauţi modele de urmat. Alţii înclină spre perioada studenţiei ca fiind vrednici de amintire, fiind anii căutărilor şi înţelepciunii. Şi unii, şi alţii fac parte din viaţă, având bucuriile, dorurile şi împlinirile lor.

Profesorii ce ne-au aşezat slove curate și pilde la inimă sunt mulţi, toţi zugrăviţi pe papirusul vremii cu o imperială demnitate. Acestor vase alese prin care Dumnezeu a lucrat şi lucrează  şi astăzi, li se cuvin rânduri alese, pagini nemuritoare, gânduri de gratitudine şi mai presus de toate rugăciuni la Tronul Îndurărilor. Inimile lor au adăpat ca un izvor rece şi cristalin de munte, arşiţa dorinţelor noastre de cunoaştere, de a fi oameni de vocaţie şi slujitori aleşi ai Bisericii strămoşeşti.

Chiar dacă Dumnezeu nu a sădit în viața mea darul de a cânta în mod armonios, totuși îmi amintesc cu nostalgie de orele de psaltichie în care emoţiile ne cercetau pe fiecare la deschiderea catalogului. Uneori curgea cu note mici, alteori cu note foarte mari; noduri în gât, respiraţii adânci, până la urmă la sfârşitul semestrului, toţi eram fericiţi. Sau când somnul dulce trebuia alungat încă de la orele 5:30 în diminețile de duminică, când pașii ce încă mai dormeau, mergeau agale la Biserica Sfinții 40 de Mucenici, unde repetam Utrenia glasului de rând cu Părintele Profesor Florin Bucescu. Uneori ne bucuram când eram câte două clase căci speram să nu ne vină rândul degrabă la paralaghisit. Chiar și așa, nimeni nu îndrăznea să moțăie prin străni, ci eram cu inimile mici bucurându-ne de fiecare zâmbet al maestrului ce ne insufla siguranță în cântare. Doamne, ce vremuri !

Sensibil la notaţia muzicală, iubitor al tradiției, cu portul simplu, dar maiestuos, prin prezenţa care cucerea orice inimă de la primul minut, părintele profesor de muzică era cu adevărat un părinte pentru noi toţi. Drăgălaş, adus parcă din poveştile sau amintirile lui Creangă, părintele Bucescu, ştia să ne descreţească frunţile şi să ne arate cât de mult ne preţuieşte. Un suflet mare, un profesor monumental, un gigant al muzicii bisericeşti româneşti şi un credincios smerit.

Pr. Conf. Dr. Florin Bucescu, trecut şi prin şcoala suferinţei acestei vieţi, a semănat de la catedră, atât ca profesor de muzică cât și ca om nobil, multe semințe bune în pământul inimii celor ce i-au fost învățăcei la Iaslovăţ (Suceava), la Colegiul Costache Negruzzi Iaşi, la Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi şi la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare” Iaşi. A îndrumat cu mult tact şi bucurie studenţii de la Academia de Arte George Enescu din Iaşi, la diferite discipline de-a lungul anilor: Paleografie muzicală, Muzică psaltică şi Metodica predării educaţiei muzicale.

Personalitatea acestui profesor este colosală: membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei şi Bucovinei, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, fondator şi conducător al Specializării Muzică religioasă de la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, autor a numeroase studii şi lucrări monografice (numai teza de doctorat are peste 700 de pagini, dense şi temeinice!), a conferenţiat şi susţinut diferite prelegeri în cadrul unor comunicări ştiinţifice în ţară pe teme de etnomuzicologie, de educaţie muzicală, muzică religioasă, paleografie, istoria muzicii, etc; sunt doar câteva din activităţile maestrului îmbrăcat cu mantia discreţiei. O parte din misiunea acestei candele aprinse a muzicii bisericeşti a fost descoperită prin diferite premii, distincţii de vrednicie şi alte ranguri, însă nimic nu a egalat bucuriile sfinte picurate de Domnul la ceas de taină în inima Domniei Sale. Şi îndrăznesc să-i spun Domnia Sa, căci îl simt ca un voievod al muzicii româneşti, iubitor de tradiţie şi cultură autohtonă ! A avut rostul lui în muzică şi un „cuvânt” preţios de spus.

Frumuseţea spirituală a muzicii bisericeşti din România a cunoscut o bogăţie prin iscusinţa şi darurile acestui suflet ales. Însetat de muzică, dăruit de Dumnezeu cu mulţi talanţi şi cu un sac plin de vocaţie, Părintele Profesor Florin Bucescu a susţinut prin măiestria şi dulceaţa glasurilor sacre, sufletele ce au devenit mai fierbinţi în rugăciune. Întemeietor şi Dirijor a numeroase coruri ce au bucurat inimile dornice să se înalţe la înălţimile cereşti, viaţa părintelui a fost ca un psalm închinat Domnului, pe care şi acum îl cântă la fel de armonios. Uneori l-am simțit ca un monah în haine de mirean...

Acum ciocârlia Moldovei slujeşte ca preot la Parohia Naşterea Maicii Domnului – Tălpălari din  Iaşi: alb, plin de candoare ca un copil, vesel şi cu fapte bune...răspunzând invitaţiilor de suflet...

Ne-am revăzut în rugăciune în cadrul diferitelor slujbe şi îmi spunea zâmbind cum numai el ştie să o facă „părintele poet”, strângându-mă în brațele calde și bune...

Părintele Profesor Florin Bucescu va rămâne în sufletele multora pentru veşnicie, un venerabil, o liră ce va susține mereu melodii alese alături de serafimi, o icoană a muzicii bisericeşti româneşti.

ieromonah Hrisostom Filipescu