Schitul Țibucani

Schitul Țibucani

miercuri, 26 februarie 2014

Iubind vei învăța să iubești



Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.
Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.
Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.
Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.
În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.
Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.


ieromonah Hrisostom Filipescu

6 comentarii:

  1. EU PARINTE DRAG,IUBESC OAMENII,FLORILE,ANIMALELE,CERUL PAMANTUL,MAREA,MUNTELE,PLOAIA,STELELE,SOARELE,BUNATATEA,INTELEPCIUNEA,PRIVIREA COPILULUI,SUPTUL LA SANUL MAMEI,TOATA CREATIA,IL IUBESC PE"DOAMNE",PE MAICA SA SI A NOASTRA!PE TOTI SI TOATE! II MULTUMESC LUI PT.TOT SI PT.TOATE!VA SARUT DREAPTA CU MULTA DRAGOSTE!ABIA ASTEPT SA VA INTALNESC,NU DOAR PE CALEA SCRISULUI,CI FATA IN FATA! VA SIMT APROAPE CA PE COPIII MEI!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ziua cea mai frumoasã? Azi.
    Obstacolul cel mai mare? Frica.
    Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
    Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
    Cauza tuturor relelor? Egoismul.
    Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
    Cel mai bun profesor? Copiii.
    Prima necesitate? Sã comunici.
    Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
    Misterul cel mai mare? Moartea.
    Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
    Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
    Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
    Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
    Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
    Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
    Remediul cel mai bun? Optimismul.
    Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

    Cinstea si sinceritatea te vor face vulnerabil. NU ARE IMPORTANTA FII CINSTIT SI SINCER!
    Ceea ce ai creat toata viata intr'o clipa ar putea fi daramat. NU ARE IMPORTANTA, CREAZA!
    Daca ii ajuti pe oameni s-ar putea s-o patesti. NU ARE IMPORTANTA, AJUTA-I!
    Tu dai lumii ceea ce e mai bun din tine, si ea iti va raspunde cu lovituri. NU ARE IMPORTANTA, da ceea ce e mai bun din tine!
    Omul este neitelegator, ilogic si egoist. NU ARE IMPORTANTA, iubeste-l!
    Daca faci bine, vor spune ca o faci din interese egoistice. NU ARE IMPORTANTA, fa bine!
    Daca iti atingi scopurile, vei gasi prieteni falsi si dusmani adevarati. NU ARE IMPORTANTA, atinge scopul tau!
    Binele pe care-l faci va fi chiar maine uitat. NU ARE IMPORTANTA, fa bine!
    Maica Teresa de Calcutta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ziua cea mai frumoasã? Azi.
    Obstacolul cel mai mare? Frica.
    Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
    Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
    Cauza tuturor relelor? Egoismul.
    Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
    Cel mai bun profesor? Copiii.
    Prima necesitate? Sã comunici.
    Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
    Misterul cel mai mare? Moartea.
    Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
    Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
    Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
    Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
    Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
    Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
    Remediul cel mai bun? Optimismul.
    Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

    Maica Teresa de Calcutta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cinstea si sinceritatea te vor face vulnerabil. NU ARE IMPORTANTA FII CINSTIT SI SINCER!
    Ceea ce ai creat toata viata intr’o clipa ar putea fi daramat. NU ARE IMPORTANTA, CREAZA!
    Daca ii ajuti pe oameni s-ar putea s-o patesti. NU ARE IMPORTANTA, AJUTA-I!
    Tu dai lumii ceea ce e mai bun din tine, si ea iti va raspunde cu lovituri. NU ARE IMPORTANTA, da ceea ce e mai bun din tine!
    Omul este neitelegator, ilogic si egoist. NU ARE IMPORTANTA, iubeste-l!
    Daca faci bine, vor spune ca o faci din interese egoistice. NU ARE IMPORTANTA, fa bine!
    Daca iti atingi scopurile, vei gasi prieteni falsi si dusmani adevarati. NU ARE IMPORTANTA, atinge scopul tau!
    Binele pe care-l faci va fi chiar maine uitat. NU ARE IMPORTANTA, fa bine!
    Maica Teresa de Calcutta.

    RăspundețiȘtergere