Doamne,
nu mai am cuvinte
nici puncte mărunte,
ori suspine
mai lungi sau mai fine,
lacrimile mi-au secat
cei de aproape ai mei departe au stat,
trupul e neputincios
osul nu mai stă pe os,
nu mai am nici fapte plăcute Ție
nu știu nimic din ce o să mai fie…
Rugăciunea s-a uscat
viața-mi este un păcat,
inima zace împietrită
cu ușa iarăși lovită,
prinosul meu este udat cu fiere
jertfa-i risipită
în plăcere,
vocea mi-e gângavă
a mestecat pleavă,
gândurile așteaptă întunecate de mantia rănilor
mă doare durerea, toate mă dor…
Doamne,
nu am ce să-Ți ofer acum
decât tăcerea…
(Hrisostom Filipescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu