„Am rămas faţă în faţă, încordaţi, cu ochii ţintă unul
la altul, traşi parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele
şi eu omul. Simţeam că-i e frică de mine şi nu mă putea împiedica să-mi fie
frică de el. Nici unul nu se mişca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva
obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simţeam că suntem,
el câinele şi eu omul, feţele unui aceluiaşi act existenţial. Berdiaev are
dreptate: omul poate avea relaţii METAFIZICE cu câinele.”(Constantin Noica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu