Generația “playback”

Este generația de astăzi, și cine știe, poate de mâine. Creștem cu toții în ea. Oricât de mult se dorește purul, totul este artificial, sintetizat.  Nimic nu mai e „live”, natural ori palpabil, așa cum era cândva; nici cartea, nici muzica, nici alimentele, nici chiar viața. Totul se colorează, se mimează sau se digitalizează; pentru raționamente practice, pentru economie sau pentru a deveni mai atractive. Nu știm exact, vom vedea mai tarziu ce și pe cine a momit. Totul se transformă, se schimbă, se modifică. Experimente peste experimente, soluții peste soluții, tehnici peste tehnici. Aşa e modernitatea. Facem “playback” peste tot şi nu mai știm, ori nu mai putem să ne oprim... Uneori uităm care este realitatea și trăim în propriile "avataruri", impuse sau nu de societatea în care viețuim.

Sunetele se sintetizează și educă simțurile în felurite stări mai mult sau mai puțin energizante. Foaia este înlocuită de pagina electronică, scrisorile de sms-uri, plimbările prin parc și conversațiile de altădată au fost modernizate de chat-uri și rețelele de socializare, jocurile curate de pe maidan sunt acum de mult uitate, cele de pe calculator fiind mult mai “colorate”. Copilăria și adolescența, perioadă de candoare și de căutare a modelelor, este cea mai veselă și încântătoare etapă din viața fiecăruia. În vremea copilăriei mele nu știam de calculator, internet, televizor cu multe programe, jocuri în rețea și alte multe provocări contemporane ce limitează și îngustează orizonturile tinerilor captivi într-o lume ireală. Jocuri precum “Ascunselea”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară, vrem ostaşi”, “Sticluţa cu otravă” sau “Hoţii şi vardiştii”, sunt doar câteva din paleta largă de jocuri în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani. Fotbalul, tenisul, schimbatul surprizelor de la gumele de mestecat (colecții de mașini, de elicoptere, de fotbaliști, etc.), ori schimbatul timbrelor din clasoare erau pasiunile noastre de altădată. Alături de acestea erau nelipsitele excursii cu colegii la munte sau la mare, în care se legau cele mai frumoase prietenii, ieșirea la iarbă verde, mersul pe bicicletă, lansarea zmeului și alte multe minunății curate.  Astăzi socializarea este în cea mai mare parte doar digitală, în fața zeului computer !

Alimentele, fructele şi legumele zemoase şi gustoase au fost şi ele transformate, înmulțite prin fel şi fel de procedee, de parcă s-ar fi micșorat pământul și nu mai este loc de cultivat. Nimic din creaţia Ta Doamne nu este perfect, noi creăm o altă lume, o altă viaţă, un “măr mai mare”, o aromă mai nouă care să ne stimuleze papilele gustative, “inventăm”, dar fără Tine... Doamne Tu nu vezi că noi vrem clone, bombe atomice, arme nucleare, fel de fel de substanțe halocinogene, fumuri amețitoare, și multe altele ? Ce fel de Dumnezeu ești dacă la creație nu le-ai făcut și pe acestea, nu Te-ai gândit și la noi ? Hmm, lasă că îți arătăm cât suntem noi de tari și că putem face multe fără Tine !... Așa strigă bietul om contemporan, ameţit de “creaţia” sa...

Explozii de informații zilnice în vieți înecate și minți obosite, deprimate și dezorientate, reprezintă cultura zilelor noastre. O zi fără știri, fără evenimente majore pare o zi moartă, monotonă, neimportantă, banală, chiar plictisitoare pentru unii. Când nu mai sunt evenimente, se fabrică, se înscenează, se programează. Panica trebuie cultivată, peptidele hrănite, mințile golite. Avem nevoie de adrenalină, de ură, de teroare. Omul de astăzi este însetat de informații și de știri proaspete. Mereu trebuie să fie "up-datat" ca să reziști pe piață, altfel el nu mai reprezintă o noutate și poate fi înlocuit oricând cu o mașinărie capabilă nu numai să hrănească neuronii neobosiți ai celor ce se vor a fi altfel, sau mai buni sau “cei mai cei”, dar carnalul rămâne o piesă mult prea ieftină şi neinteresantă în faţa provocărilor virtuale. Iar sufletul, o poveste, un basm. Titluri peste titluri, vise peste vise, durere peste durere şi bucuria ce a rămas doar copiilor din satele izolate care încă nu au trăit în totalitate ispita digitală. 

Ce va rămâne în urmă, ce dăruim mai departe, se pare că nu este o întrebare care să frământe inimile şi minţile celor ce vor da răspuns la “vreme potrivită”...

“Piua”, cine vrea să iasă din generația playback ?!

ieromonah Hrisostom Filipescu