Oricât de savant și virtuos ar fi cineva, dacă nu a ajuns
să iubească orice făptură omenească, inclusiv pe potrivnicii săi, e semn că nu
este încă în Dumnezeu și Dumnezeu nu poate sălășlui deplin întru el. Acolo, în
iubire, ne cheamă Domnul cu toate neputinţele noastre. Sufletul nostru tânjește
după Domnul, doar că noi îi astupăm glasul lăuntric prin grijile zilnice. Îl
găsim pe Hristos în lacrimile vieții și în suspine, și iarăși Îl pierdem când
nu știm să iubim.
Se cuvine se învățăm în aceste vremuri, cultura iubirii, Cultura
Duhului, cum spune părintele Rafail Noica, cele ce sunt ale vieții, pentru a
înțelege sensul și esența lucrurilor. “Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de
aceea eşuează. Corect este să te intereseze nu daca ei te iubesc, ci dacă tu Îl
iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit”, învaţă
părintele Porfirie. Când iubești pe cineva, spunea părintele Teofil Părăian, adaugi
ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general
părinții sunt iubitori față de copii așa cum sunt copii și caută să apară
copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar și atunci când au pete, chiar și
atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii. Când iubești
pe cineva, iubești acea persoană cu defecte cu tot, și când nu o iubești, nu o
iubești nici cu calități cu tot.
Un pustnic i-a spus odată Sfântului Siluan Athonitul că
„Dumnezeu va pedepsi pe toţi criminalii şi păcătoşii, care vor arde în focul
cel veşnic”, iar sfântul i-a răspuns: „Bine. Dar spune-mi, te rog, dacă vei fi
în rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea
pace?” „Ce să-i faci? E păcatul lor”, a spus pustnicul. La care Siluan a
răspuns: „Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toţi
oamenii.” Căci iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.
„Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi sminteală
nu este întru el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu
ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.”(I Ioan 2, 10-11).
„El şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.”(I Ioan 3,
16). „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este
iubire.” (I Ioan 4,8).
Iubirii nu îi este teamă de întunericul lumii acesteia. Iubirea
este un laborator al Învierii, o icoană a Împărăției lui Dumnezeu. Iubirea lui
Hristos revărsată asupra oamenilor naște un pământ nou și un cer nou… În iubire,
arta privirii le vede pe toate bune. Mărimea unui suflet se măsoară prin ceea
ce iubește, iar iubirea nu are margini !
Aşadar, puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine
ar fi ei !
Iubiţi mult, Hristos vă porunceşte !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu