Trăim vremuri în care boala, atât trupească, dar mai ales sufletească se manifestă sub diferite forme mai mult sau mai puţin aducătoare de suferinţă. În ultima vreme bolile de orice fel au devenit parte din viața noastră a tuturor, afectând, din nefericire, vârste tot mai fragede.
Omul se îmbolnăveşte când se leagă de persoane, de lucruri, ori când păcatele acoperă și ultimul firicel de lumină din odaia sufletului acelui ce este încercat de un suspin mai adânc. Boala este „vizită dumnezeiască”. Dumnezeu nu pedepseşte, ci omul se autopedepseşte prin îndepărtarea de Dumnezeu care îi provoacă o durere ontologică, la început nesesizabilă, de cele mai multe ori imperceptibilă, dar care mănăncă precum cancerul din fiinţa sa. Iar, din nefericire, rănile sufletului adaugă la un moment dat răni în trup… Când sufletul plânge și omul nu îl aude pentru a-l pansa cu Hristos Euharistic, cu rugăciuni, cu virtuți, atunci el se folosește de trup și prin acesta dă diferite semnale de alarmă.
Boala este timp de pocăinţă pentru păcate. Boala este timp de meditaţie la viaţa noastră, este moment în care ne aducem aminte cât de fragili suntem şi mai ales observăm efemeritatea condiţiei umane. Dacă este dusă cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, cu rugăciune şi gânduri curate, boala este cel mai de calitate detergent care curăţă toate petele şi murdăriile sufletului, este „soluţia cea mai concentrată” ce ne luminează fereastra sufletului.
Într-o lume în care viețile unora au devenit doar o știre și atât, o lume în care, din nefericire, astazi vom uita mai mult ca ieri pe cei din jurul nostru și mâine, poate, vom uita mai mult ca astăzi, suferinţa, boala, suspinurile de orice fel reprezintă atât examene importante în viaţa omului cât și întâlnire cu Hristos la cel mai înalt grad. Ele ne ajută să intrăm în logica lui Hristos şi totodată să ne bucurăm de providenţa divină.
Virtutea și suferința sunt valabile numai prin sensul lor. Nu orice suferință e folositoare, căci, aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii şi diavolul are martirii lui. De aceea, în suferinţă se învaţă, se experimentează o teologie a lacrimilor. Suferința, boala, neputința, dacă sunt mângâiate Înlăuntrul Sfântului Potir vom trăi Adevărul, gustând că „bun şi dulce este Domnul” !
„Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări veselie.” (Ecclesiasticul 1,22)
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului „Sf.Maria Magdalena” Ţibucani
Jud.Neamţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu