Dumnezeule
Cel întru unimea firii cu trei Lumini, Cel ce dintru nefiinţă întru fiinţare
toate le-ai adus, şi cu bună rânduială şi cu măsură pe acestea le-ai împodobit,
şi cu lumina soarelui le-ai strălucit, şi ne-ai zidit pe noi după chipul Tău şi
după asemănare; Însuţi, Prea-bunule Dumnezeule, străluceşte ochii noştri!
Auzurile curăţeşte-le, celelalte simţiri întăreşte-le. Risipeşte toată ceaţa
neînvăţăturii. Luminează mintea noastră cu binevoirile Tale. Povăţuieşte-ne pre
noi cu razele Dumnezeieştii Tale insuflări spre desluşirea adevărului şi a
minciunii, spre primirea celor bune, spre fugirea de cele rele, spre depărtarea
de cele vătămătoare, spre alegerea celor folositoare. Că fără de Dumnezeiasca
Ta luminare, cu adevărat orbi fiind, nu putem să desluşim nici întru socoteli
adevărul, nici întru fapte binele, nici întru bunătăţi folosul; ci cu prefacerile
lucrurilor amăgindu-ne, cu milioane de greşale greşim.
Ridică
mintea către înţelegerea celor de nevoie, iară limba spre vorbirea celor de
trebuinţă. Domoleşte pornirile patimilor cele ce tulbură mintea noastră.
Înfrânează mânia şi prigonirea cea de la dânsa încetează-o, iar pomenirea de
rău surpă-o, prefăcându-le pe dânsele întru râvnă Dumnezeiască şi în căldură
cinstitoare de Dumnezeu a credinţei, şi în blândeţe şi nepomenire de rău.
Potoleşte pofta şi iubirea de materie cea dintru dânsa şi iubirea de câştigare
opreşte-o, schimbându-le pe ele în grijire de fapta bună şi în dragoste către
aproapele, în dorire de creştinească sporire şi creştere şi în poftire de
veşnicele bunătăţi. Doamne, cu măsura faptelor bune, împodobeşte-le pe cele ale
noastre. Împuterniceşte cu bărbăţie şi cu vîrtute neputinţa noastră. Stinge
zburdările trupului şi, de toată desfrânarea şi înverşunarea, izbăveşte-ne pre
noi, întreaga înţelepciune şi cucernicie dăruindu-ne nouă. Dă-ne nouă cumpăna
dreptăţii, ceea ce împarte fiecăruia dreptul lui. Întăreşte priceperea noastră
întru întemeierea celor ce drept se judecă.
Păzeşte-ne
pre noi, Doamne, de bântuială, de vătămare năprasnică şi de cădere; de
clevetirea celor răi, de urgia tiranilor, de ispitele diavoleşti şi de toată
mâhniciunea fereşte-ne pre noi ca, urmând poruncilor Tale, drumul vieţii
acesteia de acum cu plăcere de Dumnezeu să-l săvârşim, iar talantul cel dat
nouă curat să-l păzim. Şi, pentru îndurările Tale cele nemărginite şi
milostivirile Tale nemăsurate, vrednici să ne facem Dumnezeiescului Tău Dar şi
fericirii Tale celei de-a pururea, lăudându-Te neîncetat, pe Tine, Tatăl şi
Fiul şi Duhul Sfânt, pe Unul Dumnezeul nostru, căruia Ţi Se cuvine slava şi
stăpânirea în vecii vecilor. Amin!
Mulțumim Părintele nostru !!!
RăspundețiȘtergere