„De aceea îţi şi scriu şi-ţi spun ceea
ce doreşti să auzi. Ce anume? Sunt sănătos, am sfârşit călătoria cu bine; mă
bucur de linişte şi n-am nici o grijă; toţi mă înconjoară cu multe bunăvoinţă;
lucrul acesta mă mângâie nespus. Aici nimeni nu mă mai prigoneşte, nici nu mă
supără. De ce să te minunezi că am tihnă în oraş, când am avut şi în timpul
călătoriei? Scrie-mi şi tu cum o duci, pentru ca aşa cum eu te-am bucurat cu
aceste veşti, tot aşa şi tu să mă umpli de bucurie dându-mi ştiri despre
sănătatea ba. Ştii câte bucurie au cei ce iubesc din inimă când primesc veşti
bune de la cei pe care îi iubesc…
…Valurile care se izbesc de stânci nu
pot nicidecum să le clintească, ci ele însele dispar, risipindu-se din pricina
marii lor furii. Aceasta o puteţi vedea şi cu voi acum, şi cu cei care vă
prigonesc zadarnic. Vouă vă aduce aceasta mai multă îndrăznire înaintea lui
Dumnezeu, iar înaintea oamenilor mai multă slavă, iar acelora, pedeapsă, ruşine
şi ocară. Pentru că aşa este virtutea, şi aşa este păcatul. Virtutea înfloreşte
cu cât i se duce mai mult război, păcatul, dimpotrivă, când i se duce război,
atunci slăbeşte, şi cu aceasta piere. Aşadar, pentru că cele întâmplate vă
sunt prilej de mare mângâiere, bucuraţi-vă, veseliţi-vă, întăriţi-vă.
Cunoaşteţi răsplăţile ce vă aşteaptă pentru că aţi intrat în lupta aceasta
plină de bărbăţie, cunoaşteţi bunătăţile ce vă aşteaptă pentru că aţi îndurat
cu răbdare şi mulţumire cele întâmplate. Sunt bunătăţi pe care nici ochiul nu
le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit şi nici la inima omului nu s-au suit.
Suferinţele trec, se duc cu viaţa de aici, pe când răsplăţile rămân nemuritoare.
Dar înainte de răsplăţile acelea, culegeţi şi aici, pe pământ, multă bucurie,
că sunteţi hrănite de nădejdea conştiinţei voastre bune şi de aşteptarea acelor
cununi.
Ştiu bine că-ţi plac tare scrisorile
mele şi că le iubeşti peste măsură. Gândesc că asta-i pricina pentru care mă
ţii des de rău că nu-ţi trimit mai multe scrisori. Dar chiar de ţi-aş trimite
în fiecare zi câte o scrisoare, n-aş putea să-ţi potolesc dorinţa, pentru că
doreşti mult scrisorile mele. Dumnezeu să-ţi răsplătească dragostea mare ce-mi
arăţi şi în veacul de acum, şi în cel ce va să fie. Am să contenesc a-ţi scrie
ori de câte ori mi se iveşte prilejul; îmi aduc mie însumi nespusă bucurie când
fac lucrul acesta, când grăiesc des prin scrisori sufletului tău. Dragostea pe
care mi-ai sădit-o de la început în suflet o păstrez necontenit în floare. Mu
se va veşteji, chiar de-aş fi mai multă vreme departe de tine. Te port în minte
pretutindeni, uimit de voinţa-ţi neclintită şi de marele tău curaj. Scrie-mi
şi tu des, dându-mi veşti bune despre sănătatea ta şi a întregii tale case, ca
să am şi de aici multă mângâiere…
…Am ajuns sănătos – căci încep scrisoarea
de acolo de unde doreşti şi tu să-i auzi începutul – şi am găsit aici un loc
lipsit de tulburări, depărtat de afaceri lumeşti, plin de multă linişte, fără
oameni care să mă supere şi să mă prigonească. Şi ce e de mirare că trăiesc
fără teamă şi fără griji în oraşul acesta spre care duce cel mai sălbatic drum,
un drum primejdios, de care trebuie mereu să te fereşti? Ce e de mirare că am
mai multă siguranţă în el decât în oraşele guvernate de nişte legi bune? Dă-mi
dar răsplata acestor veşti bune scriindu-mi des şi tu despre sănătatea ba.
Trăind aici în linişte deplină, trec necontenit pe dinaintea minţii mele
nobleţea sufletului tău, libertatea cugetului tău, ura faţă de cei răi şi
îndrăznirea ta, într-un cuvânt, toată livada virtuţilor bale, şi mă bucur cu
amintirea lor. Oriunde m-aş duce, te port în minte pretutindeni şi ard nespus
de dorul bău. De aceea şi doresc să te văd venind aici. Dar pentru că asta-i
greu, aleg a doua cale, îmi caut mângâierea pe care mi-o dau scrisorile,
nespus de mare mângâiere îmi vei aduce de voi primi scrisori dese, care să-mi
dea veşti bune despre sănătatea ba.
Gândeşte-te că Stăpânul a fost prigonit
chiar din scutece, că Cel ce ţine lumea a fost aruncat în pământ barbar,
fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem curajul în încercări. Adu-ţi aminte
de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a suferit pentru noi! Unii îl numeau
samaritean, alţii că are în El pe diavolul, că e mincinos şi profet mincinos.
Spuneau: „Iată om mâncător şi băutor de vin”; „Cu domnul dracilor îi scoate pe
draci”. Ce ai de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie şi când L-au scuipat
în faţă? Ce ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu
spini, când se închinau Lui în bătaie de joc, când îl batjocoreau în tot felul?
Ce ai de zis când îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oţet şi fiere, când L-au
lovit cu trestie peste cap, când îl barau câinii aceia setoşi de sânge? Ce ai
de zis când era dus gol la patimi, când toţi ucenicii L-au părăsit, când unul
L-a vândut, altul L-a tăgăduit, iar ceilalţi au luat-o la fugă, şi numai El
stătea gol în mijlocul mulţimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a
adunat pe toţi. Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de
rele, ca pe un făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu
L-au coborât de pe cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ţi
aminte că nu I s-a făcut slujbă de înmormântare şi că au răspândit zvon rău
împotriva Lui: cum că ucenicii L-au furat, că n-a înviat. Adu-ţi aminte că şi
apostolii au fost izgoniţi pretutindeni, că stăteau ascunşi şi nu puteau să se
arate în oraşe. Adu-ti aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul iar
Pavel, de o vânzătoare de purpură, că nu aveau încredere în cei bogaţi. Dar pe
urmă toate s-au limpezit. Tot aşa şi acum, nu te întrista!...”
Multumim, părinte! Si totuși, de un timp încoace noi suntem mai triști! Mai triști, mai saraci, mai singuri, pentru ca ne lipsesc cuvintele d-voastra de învățătură, de alinare, de speranță si bucurie, cu care ne obișnuisem sa ne fericim sufletul zilnic! Sa fiți sănătos si Dumnezeu sa ne aibă in paza pe toți!
RăspundețiȘtergereSlavă Domnului pentru tot ! Mulțumim Părintele nostru !
RăspundețiȘtergereSa fiti sanatos parinte si bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va aiba in paza.
RăspundețiȘtergere