Ieromonahul e viral pe reţele de socializare
Un călugăr ortodox a câştigat un
concurs de talente din Rusia, surclasând un număr mare de competitori din toată
lumea. Victoria lui Fotiy, după numele său de mirean Vitaliy Mochalov, a fost
una convingătoare, obţinând 76 la sută dintre voturile telespectatorilor.
Ieromonahul, care este şi preot
al Bisericii Ortodoxe Ruse, a interpretat melodia “Per Te”, un cântec italian
din anii ’60 care a câştigat Festivalul de la Sanremo, scrie Russia Today.
Pentru marele titlu din finala
show-ului au luptat patru nume, însă trei sferturi dintre voturile publicului
s-au îndreptat spre Fotiy, asta însemnând peste 940.000 de mesaje și apeluri
telefonice.
“Apariţia mea pe scenă a
entuziasmat şi agitat oamenii. Când te uiţi la televizor, nu te aştepţi să vezi
aşa ceva. Vrei să te relaxezi şi să te distrezi. Şi, dintr-o dată, vezi un
preot. Se pare că prezenţa mea la acest concurs le-au reamintit de existeţa
conştiinţei, a sufletului şi a păcatelor. Oamenii mi-au scris şi îmi spun că,
după ce m-au văzut la televizor, vor să meargă la biserică”, a declarat
ieromonahul pentru agenţia video Ruptly.
Odată cu titlul obţinut,
călăgărul a câştigat un contract cu Universal Music Russia, dar și cheile unui
automobil marca Lada XRay.
Nu este pentru prima oară când un
slujitor al Bisericii câştigă un concurs de talente vocale. Anul trecut, o
călugăriță catolică din Italia, sora Cristina, a învins în show-ul similar în
Italia.În Rusia, Biserica Ortodoxă e respectată, iar călugării ortodocși iubiți
de oameni.
Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/12/un-calugar-calugar-ortodox-a-castigat-show-ul-vocea-rusiei-ieromonahul-e-viral-pe-retele-de-socializare-video.html
ortodoxia dreapta credinta chatroll
RăspundețiȘtergereCat de minunat e Dumnezeu in toate cate le face si in toti prin care alege sa le faca! Incredibil☺
RăspundețiȘtergereMai bine ar canta la strana,pentru Împăratul ceresc,mai multa plata ar lua,de la cel bogat an mila si in daruri,cerești.
Ștergere