Dumnezeule
Cel Prea Înalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări de laudă, Cel Ce
Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor
smerite, Izvorul Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul
brazdele inimilor umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii
Tale de oameni, ca să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi
Îndurate Stăpâne, Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile
noastre de mântuire, Cel nevăzut de heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda
Trupului Unuia Născut Fiului Tău, ia aminte la nevredncele noastre rugăciuni şi
revarsă din destul tuturor roua milei Tale dătătoare de pace.
De
vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi după dreptate aruncaţi în focul cel
veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am vieţuit, îmbrăţişând patimile cele
osânditoare ale sufletului şi trupului nostru. N-am plinit poruncile Tale şi
totdeauna întru prostia noastră am căutat să aprindem focul patimilor, dar prin
aceasta nu am reuşit decât să aprindem focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus
judecăţii. Însă nevoind încă să ne pierzi pe noi întru fărădelegile noastre ai
îngăduit să aşezi înaintea noastră acceastă rânduială binecuvântată a postului,
ce este oglinda în care privim sufletele noastre urâţite de păcat şi ne tânguim
ca Adam, cerând veşmântul milostivirii Tale. Nu ne ruşina pe noi nici pe
această cărare a pocăinţei pe care am pornit, ci arată-ne biruitori asupra
vrăjmaşilor nevăzuţi, întrarmându-ne cu sabia rugăciunii Tale, cu care să tăiem
toate gândurile osânditoare. Curăţeşte inimile noastre, trimitând apa
îndurărilor Tale întru care îneacă toată cugetarea cea pătimaşă. În noroiul
slavei deşarte pururea alunecăm şi cădem în groapa tuturor răutăţilor, fiind cu
totul osândiţi. Tinde-ne mână de ajutor Stăpâne, şi ne urcă pe noi pe muntele
nevoinţelor, dăruindu-ne totodată şi lumina pocăinţei.
Prin
gustarea din otrava păcatului ne-am pricinuit moarte sufletului şi ne-am
despărţit de petrecerea întru lumina poruncilor Tale. Dar ca Un Milostiv vino
întru întâmpinarea noastră şi ne dăruieşte îmbrăţişarea iertării. Greu apasă
asupra noastră povara trupului celui legat cu lanţurile patimilor. Însă Tu,
Hristoase, ca Unul Ce până în adâncurile iadului Te-ai pogorât, ca să dezlegi
blestemul lui Adam, pleacă-Te cu milă şi spre noi. Pentru tămăduirea noastră de
cumplitele neputinţe ale sufletului şi trupului ne-ai rânduit acest canon al
postului; pentru aceasta, învredniceşte-ne şi pe noi a-l plini cu inimă curată
şi cu nădejde în purtarea Ta de grijă. Dăruieşte lacrimi de gânduri umilite, ca
să spălăm toată necurăţia inimii şi ochii noştri cei întinaţi cu priveliştile
păcatelor luminează-i, ca totdeauna să contemple icoana frumuseţii Tale
luminate de virtuţile ce ne poartă pe calea asemănării cu Dumnezeu. Mâinile
noastre grabnic lucrătoare spre fapte osânditoare îndreptează-le spre lucrarea
poruncilor Tale.
Picioarele
cele ce aleargă în căile deşertăciunii le abate spre cărarea faptelor bune.
Mintea noastră cea spurcată de gânduri rele o curăţeşte cu mulţimea îndurărilor
Tale şi o fă primitoare de cugetări dumnezeieşti. Cu mirul înţelepciunii Tale
bine înmiresmează mintea noastră pe care am stricat-o cu mirosul cel greu al
gândurilor necurate. Inima pe care Însuţi ai sfinţit-o ca tron al înţelegerilor
înalte ce desfătează mintea heruvimilor noi, nevrednicii am făcut-o groapă
primitoare de gunoiul patimilor. Cinstea dumnezeiască Stăpâne, cu care ne-ai
încununat pe noi am pierdut-o, făcându-ne slujitori patimilor. Zidirea mâinilor
Tale suntem, toţi pecetluiţi cu gândul voinţei Tale de mântuire, dar
neascultând poruncile Tale, ne-am abătut pe căile nedreptăţii. Din pământ m-ai
zidit şi cu suflarea duhului iubirii Tale m-ai arătat ca o făptură minunată,
încununată cu frumuseţe dumnezeiască. Dar eu neluând seama la cinstea cu care
m-ai învrednicit m-am coborât în adâncul fărădelegilor.
Însă,
pentru că sunt făptura mâinilor Tale, ce ascund icoana darurilor Tale, măcar că
e prăfuită de patimi, o, minune, cu dor priveşti spre mine, cel nevrednic. Dar
eu nu pricep nici măreţia fiinţei mele, fiind cufundat în somnul neştiinţei, şi
nu înţeleg nici înălţimea chemării spre îndumnezeire. Cu totul sunt trup şi
toată viaţa mea nu îşi are curgerea decât pe orizontală printre furtuna
grijilor lumeşti. Vai, mie ! Că am nesocotit înălţimea chemării Tale şi m-am
făcut rob patimilor stricătoare, deşi în gândul Tău am fost zidit ca împărat
peste toată zidirea. Darurile cele veşnice ale milostivirii Tale voieşti să mi
le dai, dar eu alerg după bunurile trecătoare ale acestei lumi. Mă îndulcesc de
cuvintele dumnezeieşti, dar la vremea lucrării faptelor sunt biruit de însăşi
trândăvia mea. În urechile inimii îmi răsună cuvintele înţelepciunii, dar când
mi se cere lucrarea cea mărturisitoare a credinţei uşor sunt biruit de patimi
şi îndemnurile luminoase mi se par o povară prea grea de purtat în faptă.
Cum
mă voi înfăţişa înaintea Ta Stăpâne, când vremea vieţii pentrecându-o în
păcate, nu am învăţat nici până acum a mă ruga ? În lanţurile multor neputinţe
şi patimi mă văd totdeauna pe mine legat, dar lenevirea şi împietrirea inimii
mele în necredinţă nu-mi dau voie să alerg spre limanul rugăciunii. Patimile mă
covârşesc, dar tot rămân încleştat în lenevirea de a mă ruga. Cum voi câştiga
mântuirea, când nesocotesc toate virtuţile şi sunt străin de cercetarea
păcatelor mele ? Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta când nu am început a învăţa
nici alfabetul rugăciunii. Mă îngrozesc de judecată, osânda mă înspăimântează,
dar tot nu vin la pocăinţă. Însuşi mă deznădădjuiesc de îndreptarea mea prin
propriile puteri. Pentru aceasta, Te rog pe Tine, Izvorule al milostivirii, cu
judecăţile pe care le ştii, adu-mă pe mine la limanul pocăinţei, ca să câştig
şi eu izbăvire din muncile cele cumplite gătite pentru păcatele mele.
Iată
vremea postului îmi stă înainte. Nu ştiu cum să pun început pocăinţei mele, dar
te rog pe Tine să ridici norul patimilor de pe cerul inimii mele şi să-mi dai
ploaie de lacrimi cu care să înmoi pământul inimii mele, cel uscat de arşiţa
patimilor. Tinde-Ţi mâna Ta dintru înălţime şi ne binecuvintează pe noi, pe
toţi, dând din destul fiecăruia ca Un Milostiv, talanţii darurilor Tale spre
înmulţirea cu înţelepciune în vremea postului. Iar la sfârşitul perioadei de
nevoinţă rânduite să-Ţi aducem şi noi ca văduva din Evanghelie cei doi bănuţi
ai micilor noastre osteneli, postul şi rugăciunea, cu care să aflăm iertarea
păcatelor, aşezându-i în vistieria milei Tale. Dă-ne Stăpâne, a ne nevoi cu
înţelepciune în aceste zile rânduite de Tine spre curăţirea sufletelor şi
trupurilor noastre. Însuşi păzeşte piciorul nostru de alunecarea în cursele
înşelăciunii, pe care vrăjmaşii noştri nevăzuţi pururea ni le întind, voind a
ne prăbuşi pe noi în adâncul iadului. Dar Tu, ca Un Milostiv, nu ne lăsa
Doamne, pradă dinţilor lor, ci întăreşte-ne cu puterea Ta dumnezeiască.
Îmbracă-ne cu veşmântul milostivirii, ca să privim cu bunăvoinţă şi dragoste pe
aproapele nostru.
Dă-ne
şi coiful nădejdii în vremea tulburării gândurilor rele şi întrarmează-ne cu
săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc.
Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna Ta tablele legii, însă acum
Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile înţelepciunii Tale, care să
ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi slabe şi lesne biruite de păcat,
dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra valurilor patimilor noastre şi
dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale. Pune în inimile noastre
dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău învăluie sufletele noastre.
Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră o arată tablă a cugetărilor
îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău înţelepţitor. Să se atingă de inima
noastră împietrită scânteia iubirii Tale de oameni şi să o prefacă în ceară în
care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui cuvinte iubitoare faţă de
aproapele. Greu suferim povara neputineţelor noastre şi adesea ne tânguim fiind
biruiţi de vărjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul milostivirii şi îndurărilor
Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu braţul Tău puternic pe cărarea
postului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu