Picătură de liniște…

Și mâine e o zi...

Clipă, stai, ești atât de frumoasă! A te trezi în fiecare dimineață este un dar. A adormi în fiecare seară este un dar. Caut celelalte cuvinte. Ne robim sufletește unii pe alți. Când ne rugăm, ne sărutăm unii altora sufletele. Suferința nu ne omoară, suferința ne purifică, ne desăvârșește... Durerea ajută ca oamenii să nu mai fie ignoranți. Prin durerea acceptată și asumată experimentăm viața și prețuim bucuria. Evoluăm. Vorbim limba durerii. Orice prezent, lin sau dur, devine trecut. Lasă să treacă... Căutăm soluții sau scuze? Oferă motive inimii să zâmbească, chiar dacă lacrimile cosesc iarba zilelor. Viața este senină când avem dragoste. Ține soarele cu tine.

Ce gust are dorul tău? Curge prin oase. În iubire nu există buton ON-OFF. Am nevoie de nevoia ta, spune inima. Viața nu este un chin, ci dorință de a fi. Fiecare dintre noi are timpul lui de cunoaștere, de deschidere, de creștere. Uneori această diferență este foarte mare. Și toată viața luptăm să o scurtăm. Te leagă, te unesc. Te bucură chestiunile mici și intense. Chiar și nodurile reînnodate pot deveni momente de regăsire, de pace, de bucurie. Da. Vreau. Pot. Și fac. Există un timp al timpului și un timp al veșniciei.

Lumânarea curge, plânge, se termină. Se transformă în candelă sau se poate transforma în alte lumânări. Nu ceara este esențială, ci flacăra, lumina. Fitilul nu consumă iubirea, ci o încarcă, o înveșnicește. Dacă vrei să luminezi trebuie să arzi. Pe altarul iubirii, pe altarul iertării. Lasă-te să curgi. Uneori destul e destul. Într-o zi golul se va umple.

Urmărind stelele pierdem luna... Dacă în viață ar fi totul cum ai vrea, ai uita să iubești, să ierți, să visezi. Nu te mai grăbi. Respiră dragostea. Nu ești singur. Dacă întârzii nu înseamnă că ai uitat. Și mâine e o zi.

Îmi lipesc tâmpla de liniștea nopții cu parfum de ploaie. Inima îmi este brăzdată de ochii în care tu nu mai înoți. Tăcerea nopții îmi arată că nicio noapte nu e la fel. Peisajul lăuntric al inimii pictează ochii la infinit căutând nemurirea, nemărginirea… M-am așezat pe celălalt mal al inimii mele privind potirul vieții. Ceea ce se întâmplă, se întâmplă. Suflete, nu mai rămâne închis între două coperți grele!

Oamenii intră în viața noastră cu un anumit rol și pe o perioadă determinată. Noi alegem rostul și timpul lor. Mai sunt oameni cu care poți merge până la capătul pământului. Simt că mă simți. Ne dorim un lucru. Îl avem, dar nu îl putem atinge. Întâmplările din viață ne fac să fim mai realiști. Cred că îți voi atinge sufletul într-o bună zi. Mi-ar fi plăcut să te cunosc în toate modurile, în toate fricile, în tot întunericul, în lumină și ploaie. Ești un dar, o minune, o rugă fierbinte în brațele unei mame cu buzele tremurânde, un vis din visul cuiva. Privesc în ochi și zăresc limpezimea trecutului. Să fie!

Mai crezi în povești?

ieromonah Hrisostom Filipescu