Oare
cât pot lacrimile tale? Pot mult. Deschid cerul, inundă pământul. Spală mintea,
ușurează sufletul. Durerile de peste zi, încercările, ghinioanele, nu sunt
altceva decât butoane prin care ajungem la starea în care să ne eliberăm. La început,
lacrimile sunt de furie sau de durere, de pierdere sau de iertare, apoi se fac
perle, lacrimi dulci și curate. Țâșnește după ele izvorul curat. După ce iese
murdăria, se curăță fântâna sau izvorul sufletului. Vor picura în inimă multe
daruri. Am înțeles lecția: puține lacrimi, multă bucurie. Sau multe lacrimi,
multă bucurie. Și nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că noi
avem de ele și suntem anesteziați.
Câtă
iubire necondiționată, atâtea lacrimi. Lacrima este 1% apă și 99% sentimente. Există
un drum al sufletului către inima curată, pe care lacrima, picătura aceea binefăcătoare,
te însoțește. Este eliberatoare! Dar numai Dumnezeu știe cât pot lacrimile. Lacrimile
le adună îngerii, le așază pe chipurile lor și le prefac în zâmbete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu