Rugăciunea celui ce vrea sa teologhisească

O, Dumnezeule a toate, Singur dătător și păzitor al adevăratei teologii și al tuturor cuvintelor și dogmelor ei, singură Treime atot-monarhică, nu numai fiindcă Tu singură conduci toate, ci fiindcă ai în Tine Însuți un singur și unic principiu mai presus de principiu[1], monada unică fără cauză din care provin și la care se întorc fără de timp și cauză, Fiul și Duhul, Duhul cel Sfânt și Domnul, Cel ce are de la Tatăl existența prin purcedere și Cel ce este dat și trimis și manifestat prin Fiul celor ce cred drept întru Tine, și Fiul Unul Născut, Cel ce are existența de la Dumnezeu Tatăl prin naștere, Cel ce prin Duhul Sfânt Se formează și Se sălășluiește și Se arată în chip nevăzut în inimile celor ce cred în Tine, Părinte singur nenăscut și nepurces și ca să spun pe scurt, Cel fără cauză, Singurul Părinte al Luminilor nedespărțite și de aceeași cinste cu Tine, o singură stăpânire, o singură putere, care este creatoare a luminilor create de mâna ta, dătătoare a toată cunoștința, ceea ce produci formele felurite ale cunoașterii și, în mod corespunzător, punând cunoștințele în chip natural în cei ce cunosc: în cei inteligibili, înțelegeri simple și nepătimitoare, iar în cei sensibili, simțiri complexe și pătimitoare, iar în noi, cei compuși, pe ambele. Ceea ce ai dăruit, din negrăită bunătate, cunoașterea despre Tine Însăți, după cât este îngăduit, numai făpturilor Tale raționale, dă-ne și nouă acum să teologhisim în chip bineplăcut Ție și într-un cuget cu cei ce din veac au bineplăcut Ție în faptă și cuvânt, ca să mustrăm și pe cei ce teologhisesc nu în chip bineplăcut Ție și să-i întărim în adevăr și pe cei ce Te caută pe Tine cu adevărat, ca să Te cunoaștem toți ca pe o singură și unică dumnezeire izvorâtoare, pe singurul Părinte și Purcezător și pe Fiul Tău Unul, dar numai Fiu, nu și Purcezător, și pe Unul Duhul Sfânt, dar numai purces, nu și făptură. Și să slăvim un singur Dumnezeu, într-o singură simplă, dar bogată dumnezeire nestrâmtorată, ca să spunem așa, de vreo limită, și să fim slăviți de Tine în bogată îndumnezeire și în revărsarea de lumină întreit luminoasă, acum și în vecii nesfârșiți. Amin.

Moment de sărbătoare în poiana bucuriei

- 22 iulie 2017 -

Schitul Țibucani, înființat în anul 1774, pendinte de Mănăstirea Secu, așezat într-o frumoasă poiană la marginea comunei Țibucani din județul Neamț a îmbrăcat zilele acestea veșminte de sărbătoare. Şi în acest an, programul liturgic dedicat hramului a început din ziua precedentă sărbătorii, oficiindu-se seara Vecernia şi Privegherea în cinstea Sfintei Mironosițe cea Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena - ocrotitoarea lăcaşului monahal.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Silviu Daniel Matei, inspector bisericesc la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și preot paroh la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” cartier C.F.R. Bacău, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La momentul de sărbătoare au participat mulțime de credincioși ce au înfrumuseţat slujba prin prezenţa lor.

 La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte Silviu Daniel Matei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a punctat principalele momente din viaţa Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii şi semnificaţiile acestei sărbători pentru viaţa duhovnicească a fiecăruia. Totodată părintele a aşezat cuvânt de preţuire și felicitare la inima preacuviosului părinte Arhimandrit Vichentie Amariei stareţul Mănăstirii Secu, părintelui Hrisostom Filipescu egumenul Schitului Ţibucani, oficialităților locale, precum şi tuturor ostenitorilor şi binefăcătorilor acestui sfânt lăcaş.

Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi.

Pelerinii au primit la sfârșit câte un pachet cu alimente din partea obştii Schitului Țibucani.

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, prima martoră a Învierii Mântuitorului, să ne dăruiască tuturor pacea, bucuria și lumina izvorâte din mormântul lui Hristos! Amin.

ieromonah Hrisostom Filipescu

Fă ceea ce Poți, cu ceea ce Ai, acolo unde Ești!

Fă Rai din ce ai!

Scrisoare de la un Prieten Bun

Am stat și am meditat, după slujba de dimineață și mi-am dat seama cât de rău îl tratez pe Dumnezeu prezent în Dumnezeiasca Liturghie, când am conştientizat răceala vizitelor mele la Sfânta Împărtășire, am simţit cum Dumnezeu s-a aşezat la masa de scris şi mi-a trimis urgent aceste rânduri:

Dragul meu,

Într-o zi, pe când nimic nu era şi tu nici nu te gândeai că ai putea exista, eu l-am creat pe om. Și-mi era atât de drag.

Şi l-am făcut după chipul şi asemănarea mea şi doar atât i-am spus: „Te rog, nu mă uita. Nu-ţi cer nimic mai mult, doar nu mă uita”.

Şi ca să-i fie mai uşor, l-am înconjurat de semnele prezenţei mele: un cer albastru şi-o mare adâncă, păduri îmbulzite de viaţă şi pomi plini de fructe şi-un soare imens şi alţi zeci de aştrii ce-i strigă într-una: „Te rog, nu uita de Dumnezeu”.

Şi am făcut zeci de câmpii colorate şi-o floare am vrut chiar să se cheme aşa: „nu mă uita”, ca omul, atât de drag mie, să nu mă uite.

Și-am pus lângă el o altă făptură, la fel de frumoasă, cu chip ca al meu și i-am dat zâmbet și suflet, priviri gingașe și vorbe de duh, ca să-i şoptească despre mine şi să-mi spună doar atât: „Doamne, eu nu te uit”. Dar…

Dar tot mă uita. Şi atunci i-am dat legi şi regi şi profeţi şi semne de bine, de greu, bucurii şi-ncercări; şi i-am trimis suferinţa sperând să alerge la mine cu braţele îndreptate spre cer; şi-am pus şi oameni de seamă să-i strige într-una în numele meu: „Omule, nu uita de Dumnezeu”.

Dar tot m-a uitat.

Şi-am zis: „nu vreau să-l pierd pe cel ce mi-este atât de drag. Am să-i dau totul. Am să mă dau pe mine”. Şi m-am dus pe pământ, am trăit pentru el, am murit şi-am înviat şi cu totul m-am aşezat într-o bucăţică de pâine şi un strop de vin. Şi din aceastea tot strig: „Nu mă uita, primeşte-mă în inima ta!”.

Şi mă tot uit cum mă aşază-n potire frumoase şi-n chivote aurite, dar nu mă poartă în inimi şi-n minte. Şi-atunci strig şi iar strig şi te rog: „Omule, nu mă uita, primeşte-mă în inima ta!”.

Ce-aş mai fi putut să fac şi n-am făcut ca tu să nu mă uiţi şi să mă vizitezi mai des sau în casa ta să mă inviţi ca prieten drag ce-mi eşti?! Am făcut totul…şi totuşi tu mă uiţi.

De fapt, ţi-am scris ca să-ţi spun că duminică m-au încuiat (iar!) în biserică şi tot aştept să vină cineva să-mi spună să merg cu el, să nu mai fiu singur pe Sfânta Masa, in altar. Te rog, aminteşte-ţi de mine şi primeşte-mă săptămâna aceasta să stau cu tine. Iar săptămâna viitoare, dacă devin prea incomod şi iarăşi mă vei alunga, am să găsesc pe altcineva.

Cu drag, Dumnezeu,

prietenul care te-a creat şi te-a răscumpărat!

PS. Te rog să spui şi altora că doar atât doresc: să nu fiu uitat în taina sfântă a altarului unde-i aştept pe prietenii mei pentru Sfânta Împărtăşanie. Mulţumesc! Te Iubesc!