Atât de simplu și totuși atât de surprinzător, nu? Ideea nu îmi aparține.

Ai uitat de copilul din tine?!

“Eu îţi sunt tată, Eu îţi sunt frate, Eu îţi sunt mire, Eu îţi sunt casă, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt rădăcină, Eu îţi sunt temelie, sunt tot ce vrei când vrei. Ca să nu ai nevoie de nimic, Eu îţi voi şi sluji căci am venit să slujesc, nu să Mi se slujească. Eu îţi sunt şi prieten, şi mădular, şi cap, şi frate, şi soră şi mamă. Eu sunt totul. Un singur lucru îţi cer: să-Mi fii apropiat Mie. Eu sunt sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, pe cruce pentru tine, în mormânt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc, jos, solitor am venit pentru tine de la Tatăl. Tu eşti totul pentru mine: şi frate, şi împreună-moştenitor, şi prieten, şi mădular. Ce vrei mai mult? Pentru ce întorci spatele Celui ce te iubeşte? Pentru ce te osteneşti pentru lume? Pentru ce torni apă într-un vas găurit? Că aceasta faci când te osteneşti pentru viaţa aceasta pământească. Pentru ce-ţi bagi mâna în foc? Pentru ce dai pumni în aer, pentru ce alergi în zadar?”, ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom.

Nici o familie nu este perfectă. Ne contrazicem, ne certăm, uneori nici nu mai vorbim unul cu altul o bucată de timp. Dar, în cele din urmă, familia e familie, iar iubirea va rămâne mereu între noi. S-ar putea să vină zile în care să nu ne mai putem ajuta. Însă, este de dorit să nu există zile în care nici măcar să nu încercăm…Copilul care nu primeşte atenţie se îmbolnăveşte. Boala îi oferă atenţia pe care nu o primea când era sănătos. Şi apoi psihicul lui îşi programează să se îmbolnăvească des. În căsniciile nefericite apar copiii nervoşi. În mod repetat am observat sugari care încep să plângă atunci când părinţii se ceartă. Nu este uşor să fii mamă. Mamele care au născut în stare de anestezie sau de aţipire nu îşi pot iubi copii cu adevărat. Căci, iubim de două ori mai mult tot ceea ce plătim cu suferinţă! O naştere lipsită de dureri este împotriva naturii. Şi tot ceea ce este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Mamele care nu au lapte, se întâmplă fie pentru că sunt prea slabe, ori prea nervoase. Cine vrea să fie o mamă devine o mamă. Laptele izvorăşte din iubirea de mamă. Există vreo carte care să te înveţe să fii mamă? Există vreo şcoală care să te înveţe cum să fii tată? Puţini sunt cei care ştiu să iubească viaţa şi să se bucure autentic şi frumos de existenţă. Copilul, casa, maşina, jobul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oamenii care nu au răspuns la întrebarea: „Ce rost are să trăieşti?” şi care sunt nefericiţi. Deziluzionaţi, storşi, uscaţi, ofiliţi, îşi fac planuri, proiecţii. Oamenii sunt geloşi. Şi toţi copiii sunt geloşi. Toţi vor să fie unici şi de neînlocuit. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oameni nefericiţi. O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă plăcută şi de mulţumire, de armonie sufletească se revarsă în unde invizibile asupra copilului. Copiii sunt cimentul care leagă două pietre pentru totdeauna.

Copilul încă din clipa când este bebe se miră, descoperă, îşi priveşte propriul picior ca pe o jucărie minunată şi face efortul, multă vreme zadarnic, de a-l băga în gură, până când marea acrobaţie reuşeşte. Zilnic apar noi acrobaţii care sunt învăţate puţin câte puţin. Copilul este un fin observator şi tinde să devină un mic ştrengar. Dacă observă că la cel mai mic plâns  sau ţipăt se adună în fugă întreaga familie, el ştie că se află în posesia unui mijloc sigur de a-şi ademeni mama la patul său şi uită farmecul de a fi singur, de a se ocupa de el însuşi, de a se descoperi. Minte buclucaşă. Perioadă de autoînnoire, de reculegere. Adeseori, un copil se joacă mai bine cu o minge sau o bucată de lemn, ori alte minunăţii, decât cu cei mai frumoşi ursuleţi de pluş sau jucării teleghidate. Descoperă lumea. Copilul gândeşte, reflectă şi observă fin. Copiii judecă sever şi neînduplecat greşelile părinţilor lor… Loviturile date copiilor sunt o barbarie şi trebuie evitate în mod necondiţionat. Cea mai bună mamă este cea care ştie să-şi dirijeze copilul fără folosirea mijloacelor care otrăvesc şi intimidează personalitatea copilului. Unii dintre copii ajung nevrotici pentru că se comit greşeli în educaţie şi adultul de mai târziu va deveni sclavul propriei copilării. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei sunt periculoase. Grandomanie versus timiditate exagerată. Mai târziu, realităţile dure ale vieţii şi modul în care sunt cultivate predispoziţiile, bine sau rău, dezvoltă omul îndemânatic sau stângaci, greoi sau sprinten, împrăştiat sau atent.

Copiii sunt genii neînţelese şi iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Mame entuziasmate. Copilăria nu este o întrecere pentru a vedea cine ştie mai bine să citească, să socotească, să scrie. Copilăria este o mică fereastră în timp pentru a învăţa şi a modela mintea fiecărui copil, în ritmul său. Mai mult decât de cadouri, copiii au nevoie de prezenţa părinţilor. Reală şi dedicată. Să cheltui timp cu copilul tău este mult mai important decât să cheltui bani pentru el. Ne preocupă atât de mult cine va fi copilul nostru mâine, încât uităm că el este deja cineva astăzi. Lumea, acest mozaic de toamnă decantează valorile. Uităm să ne mai jucăm din când în când. O educaţie plină de anxietate, alcătuită pe o „bucurie tremurândă”, care tremură pentru viaţa şi sănătatea copilului, face diferenţa între copilul unic şi copilul pereche. În mod sistematic ne desenăm copilul ipohondru sau, mai actual, inaniţia sau idiosincrazia ne dau griji noi. Cu orice prilej este luată temperatura, este chemat medicul, copilul  este avertizat să nu se înfierbânte, să nu răcească, să nu mănânce cutare sau cutare lucru, să nu se joace acolo sau cu acela ca să nu ia microbi etc. Reacţii. Oameni asociali şi egoişti, răutăcioşi, ridicând din colţul gurii sau din sprânceană la orice senzor nedorit. Copilărie furată. Precoce, prematur, maiestatea sa copilul îşi caută primăvara mereu, mereu.

Cad stropi de ploaie reci şi tu nu mai treci astăzi pe strada mea. Copilărie, ce departe ai plecat ! Ce departe este visul, paradisul ce aievea mi l-ai promis! Ai jucat doar un rol pe scena vieţii şi eu am fost simplu spectator. Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele taine, ale mele dureri. Spasmul glotei. A fost ca o zi care s-a risipit pe furiş, cu emoţii, cu bucurii, cu secrete spuse la ureche, cu câteva supărări care s-au rezolvat repede. Încercăm să ne străduim să gustăm mereu din candoarea, inocenţa, puritatea, indiferent dacă am atins idealul sau nu. Evităm tot ceea ce la început este ca o mică fisură într-un vas de porţelan şi apoi se lărgeşte până când, într-o zi, frumosul vas se sparge. Încercăm să chituim, să lipim, să cârpim, să-l protejăm cu o plasă de sârmă şi mânuire atentă. O ciorbă reîncălzită nu mai are acelaşi gust decât dacă eşti foarte flămând şi nu simţi de câte zile a fost preparată. Apoi, viaţa te face să sufli şi în iaurt, cu grijă şi atenţie sporită…

Gimnastică a voinţei. Timpul face nazuri, timpul face nani, inimi cunună. Pe lume toate trec, bucurii necazuri. După ploaie apare soare, după iarnă vine primăvară. Eterna întrebare mă face să nu-mi fie urât.  Moartea e o mare nedreptate. M-am jucat printre cuvinte şi nu am fost deloc cuminte. Doamne, ce copil eram ! Cum va fi nici nu mă întrebam. Nu ştiam ce este rău şi ce este bine. Viața mă coace la foc mic. Mergem mai departe. Rămânem toată viaţa copii de diferite vârste emoţionale. Buze nesărutate, mâinile nemângâiate, strigă, cheamă, toate au vocile lor interioare. Vântul mai smulge lacul ochilor, dar, uneori toţi mai vrem acasă la mama. Vă rog, nu judecaţi uşor dacă nu ştiţi ce înseamnă un dor. Un dor mistuitor. Dacă aţi fost copii şi dacă aveţi în piept o inimă şi aţi iubit cândva, înţelegeţi-mi iluzia şi nu râdeţi de ea. Ştiu Adevărul.

Mami, mai suflă-mi în inimă cum îmi suflai pe genunchi să nu mă mai doară buba !

ierom. Hrisostom Filipescu

sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/ai-uitat-de-copilul-din-tine

Octavian Paler - Despre prietenie

Prieten adevărat îți este acela care prin orice metode încearcă să te ajute să te cunoști pe tine, să te învețe să ai suficientă încredere în tine și în deciziile tale, să-ți arate că percepția pe care o ai despre tine și despre lume nu este cea mai buna.

Prieten adevărat este cel care te forțează să gândești, să înveți că niciodată nu e prea târziu să faci ceva ce-ți dorești cu adevărat, să te ajute să înveți că poți culege stele, dar să rămâi cu picioarele pe pământ.

Prieten adevărat este cel care te ajută să te regăsești, este cel care îți deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective până la un moment dat nu le vedeai sau nu doreai să le vezi.

Prieten adevărat este acela care indiferent de vârstă și de situație reușește să te facă să-ți dai seama că viața poate fi frumoasă cu adevărat dacă ești în stare să alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit.

Prieten adevărat este persoana care te provoacă să gândești, să te analizezi, să vezi dacă nu cumva tu ești singurul vinovat pentru toate nenorocirile și supărările pentru care ți-ai învinovățit soarta, refuzând să accepți că ești singurul vinovat. Chiar dacă la un moment dat ai crezut că doar te înjosește, dacă ai curajul să recunoști că ceea ce a făcut a fost spre binele tău, să te analizezi și să te hotărăști să schimbi ceea ce nu te avantajează, atunci este un prieten adevărat și trebuie să fii recunoscător că ai întâlnit un asemenea OM.

Tac. Iert. Iubesc.

Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia lunii. Am cartea la aceeaşi pagină pe care au căzut flori de măr, flori de liliac, flori de salcâm. Gândurile mi le vărs în cupe de lalele şi le usuc pe vitraliile vieţii uitate astăzi la bătrâna catedrală. Acasă mă aşteaptă oglinda atârnată într-un cui strâmb căutând nemurirea... Și nu mai sunt eu, e doar o umbră a aceluiaşi gând ce reflectă culoarea iubirii spusă altfel...

Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…

Lacrima… Acest greier de cleștar. Acest deal de sare greu. Acest lanț la ochi tăios. Acest glonț mânios. Acest înger fără clopot. Acest soare arzător. Acest iepure fricos. Am plâns singur, doar eu cu Dumnezeu. Tot El m-a ridicat când urlam de durere într-un strigăt mut. Omul, a venit, a văzut, dar a trecut pe alături. Hristos a venit, a văzut și I s-a făcut milă de mine. Apropiindu-se, mi-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, apoi luându-mă în brațe a avut grijă de durerea mea. A săvârșit minunea !

Am învăţat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorinţe. Acolo unde fericirea îşi face cuib. Suspinul unui izvor îmi aranjează ca pe nişte cărţi gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite ale tinereţii mele şi le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului ca să devină pădure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieţii. Inima e doar una şi viaţa o dă de-a dura. Iar şi iar. În noi mai mor anotimpuri. Astăzi, dărâm hambarele omului celui care am fost demult și măresc inima și mintea pentru a face loc, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru mine…

Eu sunt o lumânare. Ard, mă topesc, sunt reaprins în veșnicie. Sunt tot în toate. Viața, inima, gândurile îmi sunt o Euharistie pentru Tatăl Ceresc. Eu mă împărtășesc din El și El din mine. Sunt liturghia Lui lăuntrică de fiecare clipă. Mă dăruiesc, mulțumesc. Tac. Iert. Iubesc. Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…

Doamne, dăruiește-mi pe Duhul Sfânt în mintea mea, în inima mea, în viața mea! Iartă-mă! Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile își vorbesc altfel…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/tac-iert-iubesc

Gândurile mele, gândurile tale

Îți trebuie timp pentru cele mai multe lucruri din viață: să ridici o casă, să înveți o meserie, să faci o mâncare. Și totuși, timpul este inutil pentru cel mai important lucru în viață: întâlnirea cu sinele, să știi cine ești dincolo de sinele de suprafață, de numele tău, de povestea ta.

Sănătatea (fizică, psihică și spirituală), este printre cele mai mari daruri ale vieții. Lipsa umorului este nocivă pentru sănătate și fericire. Gândurile sunt lucruri vii, fascicule mici de energie. Calitatea gândurilor determină calitatea vieții. O minte puternică, disciplinată, cultivată zi de zi, poate face miracole. Gândurile sunt cele mai valoroase comori personale ale fiecăruia. Ele ne ajută să trăim viața plenar sau să ne înnegrim cu propria cenușă existențială. Gândurile depășesc orice graniță și cine își stăpânește mintea, stăpânește, de fapt, lumea. Mintea noastră este asemenea unei grădini și pentru ca aceasta să înflorească, trebuie să o hrănim zilnic. Oamenii de știință afirmă că, într-o zi obișnuită, fiecăruia dintre noi ne trec prin minte în jur de 60.000 de gânduri. Dintre acestea, noi oferim valoare doar unora dintre ele. Gândurile de peste zi ne definesc și ne formează imaginea de sine, iar noi ne vom simți după modul în care gândim: frumoși, urâți, sănătoși, dinamici, lipsiți de entuziasm… Voia bună aduce lumină în cuget și îl umple de o seninătate netulburată și perpetuă. Un gând în stadiu incipient e ca un embrion: începe prin a fi cât un sâmbure, apoi crește constant până capătă viață proprie. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștiință ajunge egoistă și disfuncțională. Inteligența lipsită de înțelepciune este chiar distructivă.

Faptele vorbesc atât de tare, încât cuvintele nu se mai aud. Situațiile de criză sunt o ocazie minunată de a ne cunoaște cine suntem cu adevărat. Presiunile pot duce la performanțe mai bune, așa cum diamantele se formează la presiuni uriașe. Când ieșim din starea de bine, de confort apare oglinda adevărului în care vedem cine suntem cu adevărat. Eșecul este un factor esențial pentru dezvoltarea personală. El ne testează și ne deschide calea spre înțelepciune, spre creștere; personal, profesional sau spiritual. Creștere interioară, simțiri și sensuri psihice, apropiere de Dumnezeu, atenție față de semeni sunt câteva din beneficiile eșecului. Singura modalitate de a ne face mai bună și mai frumoasă ziua de mâine este să conștientizăm greșelile de astăzi. Ne putem trezi în fiecare dimineață cu resurse nelimitate de energie și entuziasm, dacă ne cunoaștem menirea în viață. Lucrurile bune sunt atrase de cei care fac bine, iar când dăruim tot talentul și devotamentul muncii noastre, de fapt, ne asigurăm o experiență mai bogată a vieții, mai fericită și mai plină de sens. Depășește standardele. Desprinde-te de mulțime. Dă tot ce ai mai bun. Pasiune.

Punându-ne din când în când în pielea celuilalt, cu trecut și dureri, cu răni și răceală, începi să simți iertarea, compasiunea, împăcarea. Nu vedem lumea așa cum e ea, ci așa cum suntem noi. Adică înțelegem lumea din jurul nostru prim prisma temerilor, limitărilor, falselor ipoteze și prejudecăților pe care le avem. Păcatele le-am spovedit. Odată limpezit geamul prin care vedem lumea, vor apărea gânduri, convingeri, realități noi. Armonie. Nu trebuie să luăm mereu ceva de la viață și de la ceilalți, ci să oferim. Singurul lucru pe care-l luăm cu noi la finalul vieții este conștiința, de aceea se cuvine să o lăsăm să ne ghideze și să o spălăm în apa vie a Duhului Sfânt. Ea ne va dicta că menirea noastră în viață este să-i ajutăm, să-i mângâiem pe alții, într-un fel sau altul.

Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o sămânță de lumină. Au existat de-a lungul istoriei o mulțime de oameni care, confruntați cu boli grele, închisoare sau moarte, au acceptat ceea ce la prima vedere era de neacceptat și astfel au găsit liniștea care depășește orice înțelegere. Tocmai acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursă de bucurie. În ce relații ești cu moartea? Sigur știi că o să mori, dar acest adevăr rămâne un simplu concept mental  până te întâlnești prima dată cu moartea: un accident, o boală, moartea cuiva apropiat – moartea intră în viața ta ca o conștientizare a propriei mortalități. E bine să accepți natura trecătoare a tuturor formelor de viață și vei simți împăcare și liniște.

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.

ieromonah Hrisostom Filipescu


sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/gandurile-mele-gandurile-tale

Motivare :)

"Nu aștepta ajutorul a 6 bărbați puternici să te ducă la biserică, 

mergi tu din proprie inițiativă!"

Post cu Bucurie !

Vă dorim din toată inima un post al Naşterii Domnului binecuvântat 

cu multe fapte bune şi roade duhovniceşti!

Vor fi şi ispite, şi încercări, şi lacrimi, şi suspine, şi…., dar vom trece prin ele cu Hristos în inimă 

şi ne vom bucura cu toţii de Bucuria Crăciunului.

Bucurie sfântă !

Viața este o simfonie

Viața este o simfonie cântată cu toate notele gamei, și cu cele de sus și cu cele de jos. Altfel nu ar avea farmec. Nu există lucru care să nu se rezolve într-un fel sau altul. Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar se cuvine trăită privind înainte ! Orice rană se va vindeca mai devreme sau mai târziu. Important este să o cureți bine, să o privești și să o atingi cu grijă. Nu este nevoie să îți plângi de milă. Dumnezeu nu are nevoie de plângăcioși, ci de curajoși. La sfârșit primesc cununa luptătorii, nu dezertorii. Până în ultima secundă din ultima zi se pot întâmpla oricând minuni. Vezi-le! Crezi în ele! Există fericire, există seninătate! Iubirea este mai dulce decât viaţa şi mai tare decât moartea. Iubirea este un cântec ce mulți îl cântă des, dar nu la toți are același înțeles, ritm, tonalitate.

Omul adeseori oferă răspunsuri la care nu mai avem întrebări. Un paradox de trăiri, simțiri și acțiuni. Oameni care mănâncă pâine cu ceai, dar care dau pateu la câine sunt mulți. Oameni care cumpără apartamente pentru a ține 15-20 de câini sau pisici, iar o femeie cu copiii flămânzi, înfrigurați și plângând doarme afară pe bancă, ori prin gară sau canale sunt destui. Oameni care țin animale de companie cheltuind mici averi pe ele, iar copiii zăcând nemângâiați prin orfelinate sau pe străzi sunt desigur numeroși. Oameni care nu știu ce geantă, smartphone, mașină sau altă jucărie să-și mai cumpere, iar guri flămânde și trupuri dezgolite, uitate  prin ungherele lumii acesteia sunt suficienți de mulți. Nu este nevoie de reformă socială, ci de renașterea sufletelor în lumina lui Hristos, de acea trezvie, nepsis, vigilență, care să ne decojească crusta egoismului și egocentrismului. Puterea unui cuvânt de dragoste este inestimabilă și, chiar dacă adesea dragostea este trivializată sau considerată învechită, ea este ceea ce îi unește pe toți oamenii indiferent de culturile, religiile, filosofiile cărora le aparțin. Viața se cuvine să o transformăm într-un Templu al Iubirii unde sufletele vibrează la unison. Niciodată nu vom greși iubind. Un om care are inima plină cu iubire nu va fi niciodată singur, sărac sau urât. „Prea târziu” este doar ultima bătaie a inimii…

Sintagma „Hei-rup, cât îmi pui atâta duc” ne dezumanizează. A sosit momentul să înţelegi că nu trebuie să fii perfect ! În viaţă nu trebuie să fim toţi de 10. Maşinării. Utilaje. Important este să luăm notă de trecere la examenele de la şcoala vieţii. Nu există omul perfect, preotul perfect, doctorul perfect, inginerul perfect, profesorul perfect, avocatul perfect, artistul perfect, etc. Nu există om care să fie viu și să nu greșească, măcar de ar trăi o zi. Ne aşezăm sub un epitrahil cald. Cădem. Plângem. Ne ridicăm. Tindem cu toții spre perfecțiune, spre desăvârșire, spre sfințenie. Însă sfântul care știe că e sfânt, nu e sfânt, e un înșelat. Perfecțiunea nu este ostentativă, chiar dacă, uneori, în această viață, este umbrită de mantia mândriei, a părerii de sine. Și mai presus de toate nu este din lumea aceasta. Perfect este doar Dumnezeu; Domnul domnilor, Profesorul profesorilor, Doctorul doctorilor și Arhiereul arhiereilor. Și paradoxal, este Cel mai smerit. Nu are nevoie de formule de politețe ce distanțează și aduc trepte, bariere și etaje ierarhice. La Dumnezeu mergem cu Tu Doamne, uite ce simt! Tu Doamne, uite ce trăiesc! Tu Doamne, uite ce gândesc ! Se cuvine să înţelegem şi să acceptăm că suntem oameni, nu roboţi. Să nu cerem foarte mult de la noi şi de la cei din jur, deoarece nu asta ne aduce bucuria de a fi, de a simţi, de a gândi, de a trăi. Smerita cugetare! Armonia vine din comuniune, din pace, din iubire. Restul e risipă. Nisip uscat într-o clepsidră ce niciodată nu mai poate fi întoarsă.

Cineva spunea că viața este ca o ceapă. Încerci să o tai așa cum trebuie și să o pui în cratiță, dar ea fuge, când în stânga, când în dreapta, și te mai face să plângi în dansul ei. Așa că nu încerca să inventezi roata, amintește-ți vorbele din bătrâni: bagă ceapa (viața) oleacă în apă și dă la foc mic. Când omida crede că lumea s-a sfârşit, atunci devine un fluture.

Toamna aduce ploi. Iarna ne albește. Primăvara ne trezește. Vara ne înnegrește. Viața ne aduce în fața inimii și a minții multe, în rate sau cash. Fiecare în colțul nostru putem schimba lumea, schimbându-ne. Doar pentru că respiri nu înseamnă că trăieşti. Ești omul pe care ți-ai dori să-l privești în fiecare anotimp ? Ești omul care ți-ai dori să-l vezi în fiecare om ? Amintești de bunătate sau de defecte ? Ajuți sau treci indiferent ? Mângâi sau lovești ? Ierți sau reproșezi ? Încurajezi sau tai aripi ? Poţi face într-o clipă un lucru pe care să îl regreţi toată viaţa. Şi poţi regreta toată viaţa un lucru pe care nu l-ai făcut într-o anumită clipă. La bătrâneţe vom regreta, întâlnirile cu Dumnezeu pe care le-am ratat, oamenii pe care nu i-am iubit, deciziile pe care nu am îndrăznit să le luăm, timpul pierdut şi viaţa netrăită din plin…Timpul este al Creatorului. Nici un om nu este destul de bogat încât să îşi poată cumpăra timpul pierdut înapoi. Dar sunt oameni destul de inteligenţi încât să-şi utilizeze timpul într-o manieră proprie în care să nu aibă loc regretele.

Doamne, uite ce simt! Sfințește!

Doamne uite ce gândesc! Schimbă!

Doamne, uite ce fac! Iartă!

E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem liniște! E atât de frumos ce simțim !...

ieromonah Hrisostom Filipescu

Eu dau valoare la tot ce se întâmplă

Diferența de abordare în secolul vitezei, care parfumează pe mulți pe la nasuc, din când în când, cu ceva stres :

- Fir-ar să fie câte am de făcut și nu mai reușesc. M-am săturat...bla-bla...

- Slavă Ție Doamne, că am atât de multe de făcut ! Am să fac și eu cât pot, restul mai fac mâine, poimâine.

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute. Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului ? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoielim temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat ! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate durea mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.  

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuriri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume ? Ai făcut pe cineva fericit astăzi ? Iubești sau urăști ? Acționezi sau ești indiferent ? Înțelegi fără explicații ? Crezi fără să vezi ? Auzi fără cuvinte ? Vezi cu ochii închiși ? Simți fără atingeri ? Când te uiţi în oglină ce vezi ?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața ! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani ?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. "Apocalipsele" contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează ! Ești o minune !

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/impartim-visele-sub-acelasi-cer-pasim-pe-acelasi-pamant

Rugă...

Doamne, uite ce simt! Sfințește!

Doamne uite ce gândesc! Schimbă!

Doamne, uite ce fac! Iartă!

Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile...uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele… Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

   Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli. Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

 În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei…  Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul... Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur ! Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor ! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

 Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir !

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/usile-ferestrele-din-coridorul-vietii-noastre