Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieții...

Căsătorie, Divorţ, Socializare…

În perioada unor studii, din afara ariei de teologie, printre lucrările de seminar abordate s-au pus în discuție, atât de profesori cât și de colegi, o provocare de actualitate: influența socializării virtuale în viața de familie. Acest subiect a stârnit la vremea aceea diferite discuții pornind pe studii de caz concrete. Unii dintre noi au continuat cu pasiune spre a se perfecționa nu doar în psihologia educațională și consiliere, în relațiile umane și comunicare, ci mai ales în terapiile de cuplu și de familie și în psihologia clinică și psihoterapie, mai mult sau mai puțin ortodoxă, convertită în cele din urmă la ortodoxie, așa cum o albină ia din flori doar nectarul, ce e mai bun și apoi fabrică mierea. Și exemple pozitive sunt multe: Mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. Filoteu Faros, pr. Vasile Thermos, Jean-Claude Larchet, dr. Dimitri Avdeev, Konstantin V. Zorin, prof. Dmitri Melehov, etc.

Consiliul European, în 2003, raporta că România avea încă una din ratele cele mai ridicate de căsătorii dintre țările europene. În plus, în anul 2001, România înregistra cea mai scăzută rată a divorțurilor (1,39 divorțuri pe 1000 de locuitori, conform Demographic Year Book, 2003). Rata relativ crescută de căsătorii și rata scăzută de divorțuri în comparație cu alte state europene, indică o anumită stabilitate a instituției familiei în România, chiar dacă schimbările socio-economice și culturale au fost puternice. Cu toate că rata divorțurilor este una mică, la nivel de cauzalitate a divorțurilor, în România, cauza principală este infidelitatea. În alte țări, de exemplu în Marea Britanie, cauza principală a divorțurilor este violența domestică. În plus, statisticile demografice arată că bărbații români inițiază divorțul de patru ori mai mult decât femeile în România. Ca aspect de formare și menținere a cuplurilor, această problemă nu este luată în considerare doar de către mediatori, sociologi, psihologi și psihoterapeuți, ci și de către noi duhovnicii, care, în scaunul de spovedanie, și nu numai, suntem puși atât cu profilaxia cât și cu tratamentul sufletulului uman rănit. Procedurile și paradigmele terapeutice bazate pe interacțiunile dintre emoții, cogniții și comportament reprezintă o provocare contemporană sensibilă.

Există studii de specialitate care susţin ideea că vocea are un rol important în alegerea partenerului social şi sexual, alături de stimulii vizuali şi chimici. Aceasta oferă posibilitatea de a identifica de la distanţă un partener sau un adversar potenţial. Bărbaţii cu voci groase, de tonalitate joasă au fost găsiţi ca fiind mai atractivi, iar femeile cu voci subţiri şi tonalitate ridicată au fost evaluate ca fiind mai atractive. O caracteristică fizică primară a oricărui individ (animal şi uman) este masa corporală care poate fi un indicator al agresivităţii fizice care, atunci când este recompensată duce la dominanţă socială.

Anunțurile matrimonale și site-urile de dating, de socializare sunt undiţe accesibile spre oceanul înghețat al „pescuirii minunate”. Conform unui studiu de specialitate realizat pentru piaţa matrimonială din România, pe un eşantion de 400 de anunţuri pe un site de profil din România (femeie caută bărbat şi bărbat caută femeie), în general persoane între 20 şi 55 de ani, s-a demonstrat că bărbaţii sunt interesaţi de informatii care descriu atribute fizice (înălţime, greutate, atractivitate, vârstă, multe fotografii, etc.), pe când femeile sunt interesate de atribute legate de resurse (tip de relaţie, statut socio-economic, vârsta, etc.).  Statisticile spun că: 25,6 % dintre bărbaţi căutau plăcere, 22,6 % căsătorie, 24,2 % prietenie pe termen scurt, 7,5% prietenie pe termen lung şi 20,1% nespecificat. Femeile căutau 13,0% plăcere, 18,2% căsătorie, 19,4% prietenie pe termen scurt, 5,9% prietenie pe termen lung şi 43,5% nespecificat. Una din teoriile privind evoluţia reproducerii la specia umană afirmă că în populaţiile sau culturile cu mai multe femele decât masculi, masculii vor deveni o resursă preţioasă şi îşi vor permite să fie „pretenţioşi”, în sensul că pot fi mai selectivi faţă de femele şi pot cere mai mult de la ele decât pot ei să ofere. O investigaţie trans-culturală recentă indică faptul că în România, femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii.

Aşadar, bărbaţii români comunică explicit că sunt interesaţi de relaţiile bazate pe plăcere, iar femeile lasă deschise oportunităţile spre toate tipurile de relaţii căutate de bărbaţi. Psihologii cred că femeile sunt mai afectate de posibilitatea infidelităţii de tip emoţional, pe când bărbaţii sunt mult mai atenţi la posibilitatea infidelităţii de tip sexual. De ce ? Simplu. Datorită faptului că bărbaţii sunt interesaţi în primul rând de transmiterea genelor urmaşilor, aceştia vor proteja partenera de implicarea într-o relaţie sexuală cu altcineva; cum transmiterea cu certitudine a genelor este fundamentală pentru aceştia, vor fi mai afectaţi de infidelitatea sexuală a partenerei (dacă partenera e infidelă nu deţin cerititudinea cu privire la paternitate). Datorită faptului că femeile sunt interesate în primul rând de creşterea urmaşilor-copiilor (transmiterea propriilor gene în cazul acestora fiind sigură, pentru că ele dau naştere descendenţilor), acestea vor avea ca prim scop acumularea de resurse pentru creşterea copiilor, fiind mai afectate de infidelitatea emoţională a partenerului (implicarea emoţională presupune îndepărtarea resurselor spre o altă persoană/rivală). Gelozia este considerată de psihologi una din emoţiile de bază ale fiinţei umane, universală şi nativă, fiind privită ca un fenomen (emoţional şi comportamental) asociat cu sentimente puternice (în mare parte negative) şi cu efecte majore, fiind întâlnită şi la animale (de exemplu, dacă dezmierdăm un câine, un altul va încerca să îi ia locul). Spre deosebire de invidie, definită ca o emoţie extrem de dureroasă care implică lăcomie, ură, resentimente, gelozia generează întotdeauna teama pierderii partenerei sau împărţiri acesteia cu o terţă persoană, actual sau imaginar.

Unele relaţii de cuplu frapează prin longevitatea lor, iar alte relaţii de cuplu se sfârşesc înainte de a se dezvolta. Cineva îmi spunea că un măr odată muşcat nu se mai aruncă, ci se mănâncă până la capăt. Nu demult am spovedit un bătrânel ajuns la vârstă patriarhală ce era doar de doi ani văduv şi i se păruse o infinitate. Nu avea o dorinţă mai mare decât să treacă la cele veşnice mai repede şi să-şi reîntâlnească soţia, sufletul pereche ce i-a fost alături mai bine de cincizeci de ani şi să continue povestea de dragoste începută, vremelnic, aici pe pământ. Peste puţin timp dorinţa i-a fost ascultată. A adormit fericit că aşteptarea a luat sfârşit..

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/casatorie-divort-socializare

........şi-n lacrimi ori în mângâieri, tot noi vom curge zi de zi.......

Ne vom întoarce intr-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,

Ne vom întoarce neaparat.

Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neaparat,

Cum apele se-ntorc din nori

Sau cum se-ntoarce, tremurat,

Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi...

Și cei de azi cu pașii grei

Nu ne-or vedea, nu ne-or simți

Cum vom patrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,

Ușori, ținându-ne de mâini,

Toți cei de ieri în cei de-acum,

Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,

În toate dragostele noi

Și-n cântecul pe care și-l

Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji

Și-n orice geamăt viitor,

Tot noi vom sta, tot noi vom fi,

Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne-napoiem și-n disperări,

Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,

Tot noi vom curge, zi de zi,

În tot ce mâine, ca și ieri,

Va sângera sau va iubi.

Radu Gyr

Satele Moldovei mele...

„Satele Moldovei mele

Astăzi la grea încercare

Putrede de garduri grele

Cad peste vechea cărare”...

Luna lui brumărel la Schitul Țibucani...

-album foto-

Sufletul meu străbate şi tăcere, şi cuvânt,

când inima alături de vânt scrie dor pe fiecare râu,

pe fiecare colț de stradă, pe fiecare bob de grâu...

Gânduri de la Petre Țuțea

Scara valorilor umane conține: sfântul, eroul, geniul și omul obișnuit - dincolo de aceștia situându-se infractorul. Sfântul, eroul și geniul sunt fără voia societății, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ți contestă dreptul la existentă dacă ești om obișnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou și geniu. Oamenii sunt egali în fața legii, adică trebuie respectați ca atare, dar nu confundați, nu făcuți identici, că e o gogoasă... Nimeni nu-ți contestă dreptul la o viață normală dacă porți mască de om. Numai că dacă ești mediocru, nu trebuie să te instalezi în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotați. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat – așa cum este și geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp și în spatiu…

 *

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

 *

O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.

 *

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiință cum am eu nevoie de Securitate.

 *

Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

 *

Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

 *

Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

 *

Revelația este intervenția directă a Divinității.

Emoţie de toamnă…

Plouă…Frunzele arămii şi iarba dansează de bucurie că zilele nu s-au scurtat de tot. Vântul e ca toaca în limba iubirii. Toamna aurie, bogată în recoltele inimii când mai există încă verde. Gândul meu cel bun a rătăcit pe afară. Cocorii aleargă plângând dorul. Floarea soarelui şi-a plecat mulţumită pălăria. Merele-s coapte parcă într-o singură zi. Bostanii aşteaptă cuminţi pe acelaşi pervaz. Noaptea cade peste mine fâşii şi mă cheamă la fereastră ploaia caldă, ploaie albastră. Mă înfăşor în lumină prin amurguri vineţii. Natura se închide ca un templu răstignind privirea. Sunt frunze care cad de bună voie şi frunze care sunt smulse de vânt picurând singurătate... Mă întreb, de care îi este mai dor copacului ? De cele care îi sunt răpite sau de cele care îl părăsesc ?...

Încă o zi a mai trecut şi nu am înţeles de ce timpul zboară atât de repede. Secundele se cern şi rămân în urma mea, fără să le mai pot aduna. Oricum ar fi, le iubesc pe toate ! Vine toamna dinspre muntele din mine ?! Tot omul e un snop de amănunte care ameninţă esenţa vie. Declină, macină, năruie, rupe. Respirăm cu da sau nu, tot mai mult alunecând. Lacăte de fosfor şi rugină. Stăm cu sufletele drepţi şi cu gheaţă în priviri. Dacă pleci să nu mai vii, dacă vii să nu mai pleci. Creşte distanţa între cei vii în dangătul clopotelor. Liniştea serii mă poartă departe. Şi la Bacovia, şi la Goga şi la Topârceanu. Se coc gutui în foarte multe moduri. Suntem bătrâni sau tineri de diferite vârste ?! Umbra îmi este îngreuiată de cântecul greierilor ce cântă până mor. Căpiţele de fân predică a hărnicie în smirna ierbii. Arborii cad muceniceşte. Ies fumuri printre case. Strugurii mor în mâinile reci pentru a învia în potire calde.

Stropii de ploaie sunt suspinurile celor care au vrut să plângă şi nu au mai putut. Aşa că toate durerile lor, la ceas de taină, îngerii le-au purtat pe aripi şi le-au dăruit încet lui Dumnezeu, Care, după le-a mângâiat, au coborât timide udând obrazul cerului ca să sărute pământul… Da, și astăzi Cerul sărută Pământul. Între cer şi pământ suntem noi, cei ce zburăm grăbiţi îndată ce ne cresc aripile. Înfrunzim şi înviem uneori. Nimic nu moare, totul se transformă. Viaţa e frumoasă şi lină în fiecare anotimp al vieţii şi al inimii !

Cu toţii zâmbim și plângem  în aceeaşi limbă... Astăzi să fim mai buni decât ieri, mâine mai buni decât astăzi !... Mi-a căzut pe buze frunza uscată a unui ultim arbor frânt. Am uns o felie de toamnă cu un strat de linişte… Poftă bună de viaţă !

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/emotie-de-toamna

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou, ocrotitorul celor dependenți

Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri. Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă.

Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri.

Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum. Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.